Bilanț între primul și ultimul mandat al Ecaterinei Andronescu: în 15 ani sistemul de învățământ are cu 1,3 milioane de elevi mai puțin

Ecaterina Andronescu / Foto: gov.ro

Aflată pentru a patra oară în funcția de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a făcut un bilanț între cei 15 ani scurși între primul mandat și actualul. Într-un interviu pentru Digi 24, actualul ministru a declarat că pierderea a 1,3 milioane de elevi este ”o dramă”, consecință a plecării generațiilor tinere peste graniță.

”România în acest moment, cred eu, trăiește o dramă. Acum 15 ani, în primul meu mandat, aveam 4,2 milioane de elevi, astăzi avem 2,9 milioane de elevi. Deci în 15 ani sistemul de învățământ românesc are cu 1,3 milioane de elevi mai puțin”, a declarat ministrul.

Ecaterina Andronescu a spus că migrația este principala cauză a scăderii numărului de elevi. ”Acest lucru este consecința plecării, mai ales a generațiilor tinere, peste graniță și, sigur, eliminării din școlile românești a copiilor acestor generații care au plecat cu ei, sau s-au născut acolo. Deci cred că aceasta problemă demografică până la urmă, este una pentru care toate institutțiile României ar trebui să dea atenția maximă, dacă nu vrem să ne trezim prea târziu… și-acum este destul de târziu, dar poate nu este totuși prea târziu”.

De remarcat ar fi faptul că Ecaterina Andronescu nu și-a asumat în niciun fel această situație, deși are, potrivit datelor oficiale, cea mai lungă perioadă petrecută în această funcție de ministru al Educației – aproximativ 4 ani și jumătate.

Citește Cine este Ecaterina Andronescu

FOTO: gov.ro

Exit mobile version