Bilanțul de participare la simulările pentru Bacalaureat: Harghita – în top, Brașov și Timiș – la coadă

simulările pentru Bacalaureat

Simularea Bacalaureatului

Județul Harghita a avut cea mai mare participare a elevilor în cel puțin două dintre zilele de desfășurare a simulării probelor scrise de Bacalaureat 2021, simulare desfășurată săptămâna aceasta. Județele Ilfov, Brașov și Timișoara au avut cea mai slabă prezență, aici fiind cele mai multe dintre licee unde testarea nu s-a putut desfășura din cauza situației epidemiologice, potrivit unui bilanț publicat vineri de Ministerul Educației.

Simulările pentru Bacalaureat

Simularea probelor scrise de Bacalaureat s-a desfășurat în perioada 22-25 martie, iar Ministerul a anunțat următoarele cifre de participare, pe zile:

Luni, 22 martie 2021, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română. Au fost prezenți 112.153 de elevi. Nu au putut participa elevii din 78 de unități de învățământ liceal, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori (aproximativ 5% din numărul total de unități). Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminați cinci candidați.

Marți, 23 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie). Au participat 108.913 elevi, din care 74.178 au susținut proba la matematică, iar 34.735 au susținut proba la istorie. Nu au putut participa elevii din 88 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori. Patru candidați au fost eliminați. 

Miercuri, 24 martie 2021, a fost programată proba scrisă la alegere a profilului și specializării – proba E.d). Au participat 106.082 de elevi. Nu au putut fi prezenți elevii din 88 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care a fost instituită carantinarea zonală. Au fost eliminați din examen șase candidați.

Joi, 25 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura maternă – proba E.b). Au participat 5.613 elevi din 18 județe (84% din numărul total de elevi înscriși pentru această probă). 

Exit mobile version