Deblocarea concursului de Titularizare 2026 – proiect de OUG

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com

Ministerul Educației a lansat astăzi, 6 martie, în consultare publică, proiectul de Ordonanță de urgență prin care să se deblocheze concursul de Titularizare 2026. Proiectul modifică Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare și luarea unor măsuri în domeniul educației, care blocau desfășurarea concursului de Titularizare 2026, pentru că învățământul nu era exceptat de la suspendarea concursurilor din sistemul public. „Anul școlar 2026 – 2027 va debuta cu o lipsă acută de personal, în principal didactic de predare și didactic auxiliar ceea ca va avea ca efect imposibilitatea asigurării dreptului la educație”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului pus în dezbatere de Minister.

Ministerul Educației a pus în consultare publică un proiect de modificare a OUG prin care să deblocheze concursul de Titularizare 2026, blocat prin măsurile bugetar fiscale din legea 141/2025. Edupedu.ro a semnalat situația în mai mute articole.

„Proiectul prevede continuarea procesului de derulare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul superior, pentru asigurarea continuității procesului de învățământ”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Educației. 

„Se creează cadrul legal pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și a posturilor de asistent universitar”.

Proiectul propune următoarea modificare:

ART. I. – ART. XXII din Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscalbugetare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, se completează după cum urmează:

După alineatul 1 se introduce un alineat nou, alineatul (11) cu următorul conținut:

„(11) Prevederile alin.(1) nu se aplică posturilor didactice vacante sau temporar vacante, din
unitățile de învățământ preuniversitar de stat, posturilor de asistent universitar și
promovărilor din instituțiile de învățământ superior. ”

Din nota de fundamentare:

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Calendarul ocupării prin concurs naţional a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate:

9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 4 mai 2026

b) aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs; Termen: 4 mai 2026

c) verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 5 mai 2026

d) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026; Perioada: 6-18 mai 2026

Perioada: 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 7-20 mai 2026

Perioada: 12-15 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

f) validarea fişelor de înscriere ale candidaţilor:

Perioada: 13-16 iulie 2026

Notă: (1) În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

(2) În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic). Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

Termen: 29 mai 2026

Notă: În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

h) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe. Perioada: 8-30 iunie 2026

Notă: (1) În perioada 8-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5–12 iunie 2026.

i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 3 iulie 2026

j) afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor; Termen: 16 iulie 2026

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 21 iulie 2026

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 28 iulie 2026

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 28-29 iulie 2026

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 29 iulie-3 august 2026

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 4 august2026

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 5-6 august 2026

q) şedință de repartizare, în ordine, a:

Termen: 6 august 2026

r) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 7 august 2026

s) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 17-21 august 2026

Informații de context

Concursul național de titularizare din 2026 este în prezent blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul acestui an. Situația este similară celei din ultimii trei ani, când concursurile au fost inițial blocate prin lege, iar ulterior permise prin derogări adoptate de Guvern.

De menționat este că metodologia de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027, aprobată prin ordinul de ministru nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie 2025. Metodologia cuprinde etapele de mobilitate și calendarul acestora, precum și calendarul de titularizare. Acest lucru înseamnă că concursul de titularizare 2026 se desfășoară în afara cadrului legal, din moment ce educația nu a fost exceptată în privința organizării concursurilor de angajare.

Miercuri seara, 25 februarie, a fost lansat site-ul Titularizare 2026. Acest lucru înseamnă că profesorii sau viitoarele cadre didactice pot consulta lista posturilor disponibile până la acest moment, pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Posturile sunt actualizate periodic, în urma etapelor de mobilitate.

DESCARCĂ Proiectul de OUG privind modificarea legii nr. 141/2025 privind unele măsuri bugetar-fiscale
DESCARCĂ Nota de fundamentare

Foto: © Yuri Arcurs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

Exit mobile version