OFICIAL Noile reguli pentru școli, valabile de luni, aprobate prin ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății / Cursurile se suspendă la o școală dacă 50% dintre clase au activitatea întreruptă din cauza Covid-19

Foto: captură Ordin comun ME - MS de pe 1 octombrie 2021

Ordinul cu noile reguli pentru școli a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial. Este ordinul comun cu numărul 5.338/1.082 al miniștrilor Educației și Sănătății. Este vorba despre schimbări majore în luarea deciziei de închidere a unităților de învățământ, anunțate în ultimele zile de oficiali.

Principala reglementare din noul ordin comun, potrivit documentului de lucru consultat de Edupedu.ro, este aceea că se suspendă cursurile doar la apariția unui caz pozitiv într-o clasă, și nu la rata de infectare din localitate, cum era până acum. Toți copiii acelei clase rămân acasă. După 8 zile, cei care sunt testați și au un rezultat negativ se întorc în clasă. Restul fac școală online până la trecerea a 14 zile de la suspendarea cursurilor. Citește mai jos pe larg.

Practic, cele două scenarii care erau până acum construite în jurul pragului de infectare de 6 la mie se transformă, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro, în următoarea situație:

„Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, după cum urmează:

Scenariul 1Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie                                indiferent de rata de incidență cumulată, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate în grupă/clasă/unitate de învățământ/conexă
Scenariul 2  Participarea zilnică, în sistem online a elevilor              Cu aplicarea dispozițiilor art. 6, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2  într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă, respectiv suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/clasei/unității de învățământ/conexe  

În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică”.

„Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se  dispune pentru o perioadă de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.  

La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al  DSP/DSPMB.  

DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”. 

Proiectul de ordin – documentul integral

Articolul este în curs de actualizare

Exit mobile version