BREAKING Peste 4.000 de școli și grădinițe se afă azi în scenariul roșu, cu 206 mai multe decât luni / 8.543 sunt în scenariul verde

Acces la învățarea online

Foto: Anna Shvets - Pexels.com

Numărul școlilor și grădinițelor care se află în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, a depășit astăzi 4.000, potrivit ultimului buletin informativ transmis de Ministerul Educației. Astfel, de ieri și până azi, încă 206 unități de învățământ preuniversitar au trecut în scenariul 3.

Ministerul Educației anunță că astăzi, 03 noiembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

Menționăm că dintre cele 4.036 de unități aflate în această situație, 367 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.669 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 03 noiembrie, ora 12:00.

Sursă foto: Pexels

Citește și:
Școlile din scenariul roșu nu au pus la dispoziție elevilor echipamente pentru activitatea online – spun 60% dintre profesorii care au raspuns unui sondaj al Federației Sindicale „Spiru Haret”
Exit mobile version