BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă

Simion Hăncescu și Marius Nistor / Foto: FSLI/ISMB

Cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” „solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație”, potrivit unui comunicat comun primit de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor reacționează astfel la declarațiile ministrului interimar al Sănătății, care a denunțat o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și a acuzat comportamentul unor „pedagogi”, despre care a spus că „avem acest sport, fuga de răspundere”.

„Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege”, scriu reprezentanții cadrelor didactice în documentul citat.

Legat de testele de salivă, aceștia susțin că „declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă”. 

Sindicatele scriu că „încă înainte de semnarea Instrucțiunii, am atras atenția că testarea nu se poate realiza la nivelul unităților de învățământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfășurarea procesului instructiv- educativ, cel care este în responsabilitatea unităților de învățământ”. 

Avertismentul sindicatelor este următorul: „în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13.00, membrii noștri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”. 

Redăm comunicatul:

„Angajații din învățământ nu mai acceptă să fie umiliți!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – solicită Guvernului României să  intervină și să stopeze politica de umilire a personalului din sistemul național de educație!

„În ultima perioadă, deciziile importante care vizează funcționarea sistemului de învățământ au fost luate în total dispreț față de salariații din acest important domeniu de activitate și față de elevi. Astfel: 

Declarațiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul sănătății, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical și este în responsabilitatea Ministerului Educației de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de  conținutul Instrucțiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă. 

Acuzațiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, față de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege!

Înainte de a acuza o categorie socio-profesională că fuge de răspundere, ar trebui ca guvernanții să își analizeze propriul comportament din ultimii ani! 

Mai mult, încă înainte de semnarea Instrucțiunii, am atras atenția că testarea nu se poate realiza la nivelul unităților de învățământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfășurarea procesului instructiv- educativ, cel care este în responsabilitatea unităților de învățământ. 

Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanților salariaților, părinților și elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinați și nevaccinați, respectiv părinți, elevi, pe de o parte, și angajații din  învățământ, pe de altă parte.

În calitate de reprezentanți ai salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au  atenționat Ministerul Sănătății, încă din data de 10 noiembrie 2021,  că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariații din învățământ, fără ca aceștia să fie supuși riscului de contaminare, iar instrucțiunea emisă a ignorat total realitățile din unitățile de învățământ și creează premisele răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia.

În aceste condiții, Colegiul Național al Liderilor FSLI și Colegiul Liderilor al F.S.E. „ SPIRU HARET” au hotărât ca, în situația în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariații unităților de învățământ ci, cu prioritate de către părinți/reprezentanții legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021,  începând cu orele 13.00, membrii  noștri de sindicat  vor picheta sediile prefecturilor județene și al Ministerului Sănătății/Guvernului României. În plus, în condițiile în care nu se renunță la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucțiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învățare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări. 

În calitate de reprezentanți ai salariaților din sistemul educațional, considerăm că politica de ignorare a salariaților din învățământ, a drepturilor lor, inclusiv a dreptului la securitate și sănătate în muncă, trebuie să înceteze, la toate nivelurile! Deciziile importante în domeniul educațional nu pot fi adoptate cu ignorarea personalului din sistem sau a beneficiarilor primari ai educației”.

Exit mobile version