Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com

Mai mulți părinți și elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanță, deși nicăieri în legislație nu este prezentat modul de calcul al acestor drepturi ale elevilor. “În afara burselor sociale, celelalte se plătesc pentru zilele de școală, doar bursele sociale să plătesc integral indiferent de numărul de zile de școală și pe toată perioada anului școlar. Așa a fost mereu. Nu se dau de anul acesta burse”, explică secretarul de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru, pentru Edupedu.ro.

Modul de calcul al burselor poate fi interpretat diferit de la o școală la alta pentru că nicăieri în legislație nu este prezentat oficial un mod de calcul, ci doar pe ce perioadă se acordă bursele. Însă tocmai acest aspect creează confuzie în rândul celor din teritoriu care calculează valoarea burselor elevilor.

Mai mulți cititori Edupedu.ro ne-au semnalat faptul că școlile calculează valoarea bursei în funcție de numărul de zile de școală, iar unele iau în calcul și zilele libere acordate de diverse sărbători, dar care nu figurează drept vacanță în structura anului școlar, ci prin Codul Muncii.

Ordinul nr. 5.379/7.09.2022 pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar spune că: “bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția cazurilor menționate la art. 18″ (n. red. bursa de ajutor social).

Ordinul nu precizează însă nimic legat de zile libere care sunt stabilite prin codul Muncii, nu prin ordinul privind structura anului școlar. Exemple de zile libere prin Codul Muncii sunt: 1 mai, 1 iunie, 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 decembrie, Ziua Națională etc.

Edupedu.ro l-a întrebat și pe secretarul de stat în ministerul Educației Florian Lixandru despre modul de calcul al burselor, iar acesta a răspuns că se calculează raportat la structura anului școlar și la zile de școală: “În afara burselor sociale, celelalte să plătesc pentru zilele de școală, doar bursele sociale se plătesc integral, indiferent de numărul de zile de școală și pe toată perioada anului școlar. Bursele de performanță, de merit etc. se plătesc raportat la numărul de zile de școală, septembrie nefiind, de exemplu, lună întreagă”.

El a spus că “valoarea minimă a bursei este luată în calcul pentru lunile când nu sunt zile libere, adică doar lunile mai și martie, în noiembrie de exemplu avem liber pe 30, de Sfântul Andrei”. De precizat, ziua de 30 noiembrie este zi liberă acordată prin Codul Muncii, nu este vacanța prevăzută în ordinul de ministru privind structura anului școlar.

Astfel, nici școlile sau inspectoratele nu au un mod clar de calcul al burselor elevilor și la ce să se raporteze: la numărul de zile libere care includ zilele din Codul Muncii, sau la zilele de vacanță stabilite prin ordin de ministru?

Anul școlar 2022-2023 conform ordinului privind structura anului școlar:

Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:

Cum calculează secretarul de stat Florian Lixandru valoarea burselor care scade sub pragul minim, stabilit prin ordin de ministru

În majoritatea lunilor, elevii primesc mai puțini bani de burse decât nivelul minim stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1138 / 2022, spune secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru. În doar 2 luni din anul școlar, martie și mai, se acordă sumele minime prevăzute de HG, adică 500 de lei, pentru bursa de performanță; 200 de lei, pentru bursa de merit; 150 de lei, pentru bursa de studiu și 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.

Concret, asta înseamnă că în lunile în care este vacanță scade valoarea minimă a burselor de merit, performanță, studiu, profesionale și bani de liceu.

Secretarul de stat explică și cum se calculează bursele: “Cu regula de 3 simplă și se împarte la numărul de zile de școală din luna respectivă. Pentru bursa de merit, de exemplu, cuantumul minim de 200 lei se împarte la 30 de zile calendaristice și se înmulțește cu numărul de zile de școală din luna respectivă”.

Edupedu.ro a făcut un calcul pe baza declarației de mai sus, pentru o bursă de merit cu o valoare minimă de 200 de lei, pentru luna octombrie, când au fost 16 de zile de școală, pentru că a fost vacanță 5 zile între 24 și 28 octombrie. În plus, ziua de 5 octombrie, Ziua Educației a fost zi liberă, stabilită prin codul muncii.

Exemplu:

200 lei : 30 zile calendaristice = 6,66 lei pe zi

6,66 lei X 16 de zile de școală = 106,56 de lei – suma pe care un elev cu bursă de merit o primește pentru luna octombrie.

Practic, un elev primește, în luna octombrie, bursa de merit la jumătate din valoarea minimă, pentru că a fost vacanță timp de o săptămână.

Dar pentru că nu există un mod unitar de calcul al acestor burse, unele școli scad și zilele libere ca fiind vacanță, astfel că în octombrie, dacă iau în calcul și ziua de 5 octombrie, ca fiind liberă, suma acordată ar fi mai mică, sub jumătate din valoarea minimă, pentru că numărul de zile de școală ar fi 15.

Exemplu:

200 lei : 30 zile calendaristice = 6,66 lei pe zi

6,66 lei X 15 de zile de școală = 99,9 lei – suma pe care un elev cu bursă de merit ar primi-o pentru luna octombrie.

Lunile în care se acordă bursele la valoarea minimă întreagă

Revenind la discuția cu secretarul de stat Florian Lixandru, l-am întrebat dacă există o notă de la minister către inspectorate prin care să le prezinte modalitatea unitară de calcul a burselor, iar Florian Lixandru a precizat: “Așa a fost mereu. Nu se dau de anul acesta bursele. Dar nu inspectoratele dau bursele plătesc autoritățile locale, banii nu vin prin inspectorate. Inspectoratele dau bursa profesională și bani de liceu, și acolo se raportează la numărul de zile de școală”.

Florian Lixandru mai spune că: “legea nu poate fi interpretată diferit de la un județ la altul sau de la o școală la alta”, și a explicat că se calculează în funcție de zile de școală și de vacanță, însă precizează și ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie, zi liberă prin codul muncii, nu prin ordinul privind structura anului școlar).

“Septembrie nu a fost lună întreagă, nici octombrie, nici luna noiembrie nu e întreagă pentru că e Sf. Andrei pe 30 noiembrie, nici decembrie nu e luna întreagă. Nici ianuarie, în februarie e vacanță, martie poate va fi lună întreagă. Aprilie iar e vacanța de Paști. Luna mai probabil e lună întreagă, iunie, nu. Deci, doar martie și mai vor fi luni întregi, în rest se vor corecta în funcție de numărul de zile. Scrie foarte clar în ordin că se acordă pe perioada cursurilor”, mai spune Florian Lixandru.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version