Bursele pentru elevi vor fi de minimum 150 de lei pe lună – proiect

exmatricularea elevilor

Foto: Pexels.com

Cuntumul minim al burselor şcolare va fi de 150 de lei pe lună, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Educaţiei. Primăriile vor plăti aceste sume din bugetele locale, se arată în documentul citat. Reamintim că anul trecut fostul Guvern a aprobat o măsură prin care cuantumul minim al burselor pentru elevi era menţinut la valoarea aflată în plată în 2018, neimpunând de fapt o sumă minimă.

Proiectul de act normativ prevede:

“Uniformizarea alocării burselor prin stabilirea unui cuantum minim al fiecărei categorii de bursă răspunde nevoii de a sprijini sistemul pentru a deveni mai eficient, în special răspunzând
nevoilor elevilor proveniți din grupurile dezavantajate/vulnerabile”, se arată în nota de fundamentare.

În documentul pus în dezbatere nu există un impact bugetar menţionat sau o sumă estimată pentru această decizie de impunere a sumei de 150 de lei pentru burse, drept cuantum minim.

Pe 9 decembrie 12 organizații de elevi au cerut Guvernului, printr-o scrisoare dechisă, aprobarea unei Hotărâri de Guvern care să reglementeze un prag minim pentru burse. Propunerile erau în funcție de grupul țintă al fiecărui tip de bursă:

Consiliul Național al Elevilor susținea că sunt localități unde bursele sunt de doar 8 lei pe lună și argumentează că o sumă minimă trebuie impusă autorităților publice locale, anual, prin Hotărâre de Guvern, pentru a contribui la impunerea echității în sistemul de educație.

FOTO: pexels.com

Exit mobile version