Bursele pentru olimpicii internaționali care nu câștigă premii la competițiile internaționale, dar fac parte din loturile de concurs, nu sunt prevăzute în legea Educației, acesta este motivul pentru care elevii respectivi au fost trecuți la bursele de merit și nu la cele de excelență olimpică, precizează Ministerul Educației

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Ministerul Educației a trimis Edupedu.ro câteva precizări după publicarea articolului în care Consiliul Național al Elevilor a condamnat ferm decizia luată „peste noapte”, de a tăia din draftul metodologiei de acordare a burselor, avizat în Comitetul de Dialog Social, dintre beneficiarii burselor de excelență olimpică II pe elevii care fac parte din loturile restrânse ale României la olimpiadele internaționale și care nu câștigă premiile I, II sau III. Instituția arată în punctul de vedere că legea 198/2023, a învățământului preuniversitar, prevede cine sunt beneficiarii burselor de excelență olimpică, o nouă categorie neputând fi introdusă printr-un act normativ de rang inferior – respectiv ordinul de ministru 6.838.

„Încadrarea elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale ca fiind eligibili pentru bursele de excelență excede prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023”, transmite instituția.

Reacția vine după ce Consiliul Național al Elevilor a criticat decizia ca elevii olimpici internaționali, care fac parte din loturile ce reprezintă România, să fie tăiați de la bursele de excelență și puși fără nicio explicație la burse de merit, pe care oricum le luau, pentru că sunt și olimpici naționali. CNE preciza că în draftul de ordin de ministru avizat la Ministerul Educației, draft propus de minister, acești elevi erau trecuți ca beneficiari ai bursei de excelență olimpică II, iar în actul normativ final, publicat în Monitorul Oficial, aceștia au apărut la burse de merit.

Precizările Ministerului Educației pentru metodologia-cadru de acordare a burselor școlare, aprobată prin OM nr. 6838/08.09.2023

„Art. 108, alin (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește categoriile de beneficiari pentru bursele de excelență, astfel:

Pentru stimularea excelenţei, elevii beneficiază de burse de excelenţă olimpică I şi II, acestea fiind alocate în funcţie de distincţiile primite de către aceştia, după cum urmează:

a) bursa de excelenţă olimpică I se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II, III şi menţiune, la olimpiadele şcolare internaţionale, respectiv campionatele sportive şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bursele de excelenţă olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei. Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar;

b) bursa de excelenţă olimpică II se acordă elevilor care obţin distincţii, respectiv premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare naţionale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei. Bursele de excelenţă olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu şi liceu, pe întreaga durată a anului şcolar următor obţinerii distincţiei. Prin excepţie, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an şcolar.

Prin urmare, încadrarea elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale ca fiind eligibili pentru bursele de excelență excede prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Precizăm că elevii care nu câștigă premii la olimpiadele naționale sau internationale, dar fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale se încadrează între categoriile de beneficiari ai bursei de merit”.

Exit mobile version