Cabinetele medicale școlare din Brașov au intrat în atenția Avocatului Poporului, anunță viceprimarul, care acuză Ministerul Sănătății că nu plătește medicii

Foto: Pexels.com

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind o posibilă încălcare a dreptului constituţional la sănătate al elevilor braşoveni, după ce viceprimarul Brașovului a acuzat Ministerul Sănătății că nu şi-a respectat obligaţia de a asigura finanțarea cheltuielilor cu resursa umană din cabinetele medicale şcolare, a anunțat edilul braşovean, transmite Agerpres.

Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, a anunțat într-un comunicat că “în urma unor articole de presă care prezentau situaţia reţelei medicale şcolare, subfinanţată de stat, Biroul Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului a solicitat viceprimarului municipiului Braşov, Costel Mihai, informaţii suplimentare legate de cabinetele din şcoli şi de demersurile făcute de Primăria Braşov pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine finanţarea, care, în mod legal, trebuie asigurată de la bugetul de stat. Solicitarea Biroului Teritorial al Avocatului Poporului a fost făcută în vederea întocmirii raportului de sesizare din oficiu, în cazul unei încălcări a dreptului constituţional la sănătate”.

Avocatul Poporului ar fi reținut că, la cabinetele de medicină şcolară, pentru a acoperi nevoile, în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a municipalităţii Brașov, ar trebui să fie 98 de cadre medicale, dintre care 23 de medici şi 71 de asistente, însă, în fapt, sunt încadrate doar 76 de cadre medicale, dintre care 8 medici generalişti, 3 stomatologi şi 65 de asistente medicale, susține edilul. Acesta precizează că din cele 79 de unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, 18 nu sunt acoperite de servicii medicale, pentru acestea finanţarea cheltuielilor cu resursa umană fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii numai până în luna octombrie.

Viceprimarul spune că în aceeaşi situaţie se află şi reţeaua de cabinete şcolare de stomatologie, din cele cinci amenajate de Primăria Braşov fiind funcţionale doar trei, tot din lipsa finanţării care ar trebui asigurată de Ministerul Sănătăţii, relatează Agerpres.

“La solicitarea Biroului Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului am pus la dispoziţie toate informaţiile legate de aceste cabinete şcolare, de investiţiile noastre, de beneficiari şi de modul în care am acţionat, pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine sumele care se cuvin, conform legii, pentru funcţionarea în bune condiţii a acestei reţele şcolare. Mă bucur că prezentarea publică a acestei situaţii a cabinetelor medicale şcolare a provocat o reacţie şi din partea Avocatului Poporului şi sper să reuşim împreună ceea ce nu am reuşit până acum singuri: să determinăm Ministerul Sănătăţii să-şi respecte obligaţia legală de a finanţa, pe tot parcursul anului şcolar, funcţionarea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ şi, astfel, să nu încalce dreptul constituţional la protejarea sănătăţii”, se arată în comunicat.

Viceprimarul din Brașov a prezentat, la sfârşitul lunii iulie, situaţia cabinetelor şcolare, susţinând că oraşul are cabinete şcolare amenajate şi dotate în unităţile de învăţământ, dar nu şi personal suficient. Edilul a acuzat atunci Ministerul Sănătăţii că nu asigură bugetul pentru plata medicilor şi asistenţilor din aceste cabinete.

Photo by rawpixel.com from Pexels

 

Exit mobile version