Cabinetele medicale școlare din Brașov au intrat în atenția Avocatului Poporului, anunță viceprimarul, care acuză Ministerul Sănătății că nu plătește medicii

290 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind o posibilă încălcare a dreptului constituţional la sănătate al elevilor braşoveni, după ce viceprimarul Brașovului a acuzat Ministerul Sănătății că nu şi-a respectat obligaţia de a asigura finanțarea cheltuielilor cu resursa umană din cabinetele medicale şcolare, a anunțat edilul braşovean, transmite Agerpres.

Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, a anunțat într-un comunicat că „în urma unor articole de presă care prezentau situaţia reţelei medicale şcolare, subfinanţată de stat, Biroul Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului a solicitat viceprimarului municipiului Braşov, Costel Mihai, informaţii suplimentare legate de cabinetele din şcoli şi de demersurile făcute de Primăria Braşov pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine finanţarea, care, în mod legal, trebuie asigurată de la bugetul de stat. Solicitarea Biroului Teritorial al Avocatului Poporului a fost făcută în vederea întocmirii raportului de sesizare din oficiu, în cazul unei încălcări a dreptului constituţional la sănătate”.

Avocatul Poporului ar fi reținut că, la cabinetele de medicină şcolară, pentru a acoperi nevoile, în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a municipalităţii Brașov, ar trebui să fie 98 de cadre medicale, dintre care 23 de medici şi 71 de asistente, însă, în fapt, sunt încadrate doar 76 de cadre medicale, dintre care 8 medici generalişti, 3 stomatologi şi 65 de asistente medicale, susține edilul. Acesta precizează că din cele 79 de unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, 18 nu sunt acoperite de servicii medicale, pentru acestea finanţarea cheltuielilor cu resursa umană fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii numai până în luna octombrie.

Viceprimarul spune că în aceeaşi situaţie se află şi reţeaua de cabinete şcolare de stomatologie, din cele cinci amenajate de Primăria Braşov fiind funcţionale doar trei, tot din lipsa finanţării care ar trebui asigurată de Ministerul Sănătăţii, relatează Agerpres.

„La solicitarea Biroului Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului am pus la dispoziţie toate informaţiile legate de aceste cabinete şcolare, de investiţiile noastre, de beneficiari şi de modul în care am acţionat, pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine sumele care se cuvin, conform legii, pentru funcţionarea în bune condiţii a acestei reţele şcolare. Mă bucur că prezentarea publică a acestei situaţii a cabinetelor medicale şcolare a provocat o reacţie şi din partea Avocatului Poporului şi sper să reuşim împreună ceea ce nu am reuşit până acum singuri: să determinăm Ministerul Sănătăţii să-şi respecte obligaţia legală de a finanţa, pe tot parcursul anului şcolar, funcţionarea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ şi, astfel, să nu încalce dreptul constituţional la protejarea sănătăţii”, se arată în comunicat.

Viceprimarul din Brașov a prezentat, la sfârşitul lunii iulie, situaţia cabinetelor şcolare, susţinând că oraşul are cabinete şcolare amenajate şi dotate în unităţile de învăţământ, dar nu şi personal suficient. Edilul a acuzat atunci Ministerul Sănătăţii că nu asigură bugetul pentru plata medicilor şi asistenţilor din aceste cabinete.

Photo by rawpixel.com from Pexels

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de „etică și integritate academică” prins în flagrant când lua mită de la studenți ca să-i treacă la examene, de la extensia din Reșița a Universității Babeș-Bolyai, a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe profesorul de etică și integritate academică Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, prins în…
Vezi articolul

În 17 județe copiii sunt lăsați corigenți masiv în clasa a VIII-a, ca să nu intre în Evaluarea Națională. „Intenționăm să descifrăm mecanismul intern prin care am ajuns aici,” anunță ministrul

În 17 județe din toată țara, ratele de corigenți sau elevi lăsați cu situația neîncheiată cresc masiv în clasa a VIII-a, potrivit unei statistici publicate de Ministerul Educației. Cele mai…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor naționale de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021. Ministerul Educației anunță publicarea testelor de antrenament

Simulările examenelor naționale vor avea loc la finalul lunii martie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației marți seara. De asemenea, pentru pregătirea examenelor naționale (Evaluare Naţională…
Vezi articolul

Orele remediale de la clasele primare, introduse forțat prin Legea Bolojan, nu încalcă prevederile legale în opinia Ministerului Educației, deși reglementările curriculare în vigoare arată clar că numărul de ore pentru un elev de 6-10 ani este depășit

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) susține că introducerea celor două ore obligatorii de pregătire remedială, incluse în atribuțiile postului pentru toți învățătorii și profesorii din învățământul primar, nu încalcă reglementările…
Vezi articolul