CALENDAR Cum arată anul școlar viitor, pe structura propusă de ministrul Educației, cu 3 trimestre și 5 vacanțe

Foto: EduPedu.ro

Ministrul Educației a anunțat miercuri seara o schimbare structurală masivă a anului școlar următor, prin trecerea de la actuala organizare, pe semestre, la trimestre. Acesta a vorbit mai întâi despre „secțiuni”, iar mai apoi a nuanțat declarațiile și a spus că este vorba despre trimestre. EduPedu.ro a pus într-o formă grafică, pe calendar, structura propusă de Sorin Cîmpeanu.

Trimestrul I are 14 săptămâni și ar urma să fie în perioada 5 septembrie – 21 decembrie 2022. Trimestrul al II-lea va avea 12 săptămâni, din 9 ianuarie până pe 6 aprilie 2023, iar trimestrul al III-lea va avea 8 săptămâni, între 19 aprilie și 16 iunie 2023.

Noutatea ar fi, pe lângă împărțirea pe trimestre, și vacanța de toamnă, din finalul lunii octombrie, valabilă pentru toți elevii și copiii de grădiniță, în prezent aceasta fiind o vacanță pentru cei din grădinițe și ciclul primar.

Introducerea unei vacanțe în luna februarie, „pentru susținerea sportului”, este o altă noutate.

Datele vacanțelor sunt bazate pe declarațiile publice ale ministrului Educației.

Calendarul anului școlar 2022-2023 – propunere 9 februarie 2023 (grafică EduPedu.ro)

Exit mobile version