Calendar Definitivat 2026. Proba scrisă, pe 14 iulie / Prima inspecție are termen 6 februarie și a doua – până pe 29 mai – proiect

Foto: captură proiect de ordin calendar Definitivat 2026

Calendarul examenului de definitivat 2026 a fost pus în consultare publică, luni, de Ministerul Educației și Cercetării. Înscrierea profesorilor se face până pe 10 octombrie și proba scrisă va avea loc pe 14 iulie 2026, potrivit documentului.
Calendarul pentru Definitivat 2026 – proiect

DOCUMENT DESCARCĂ Proiectul de ordin de ministru cu privire la organizarea Definitivatului 2026:

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Amintim că, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, examenul de Definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028:

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

În prezent, examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

Citește și:
Rezultate finale Definitivat 2025. Doar 38 de candidați au obținut medii maxime – cel mai mic număr al mediilor de 10 din ultimii 5 ani

Exit mobile version