Definitivat 2019 Ministerul Educației a publicat calendarul examenului de definitivare în învățământ

Formatori pentru profesori de gimnaziu

Foto: Pixabay.com

Calendarul de definitivat 2019 a fost publicat de Ministerul Educației, în Monitorul Oficial. Cei care vor să își construiască o carieră la catedră trebuie să se înscrie la examenul de definitivat până pe 19 octombrie 2018. Inspecțiile de specialitate la clasă se vor desfășura pe 31 mai 2019.

Examenul de definitivat va avea loc pe 24 iulie 2019, iar pe 31 iulie vor fi afișate primele rezultate.

Calendar definitivat 2018-2019

Până la 10 octombrie 2018  Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene
Până la 19 octombrie 2018  Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
19.10 – 31.10.2018               Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere
Până la 31.05.2019               Efectuarea inspecțiilor de specialitate
3.06 – 14.06.2019                  Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația electronică
24.07.2019                              Susținerea probei scrise
31.07.2019                              Afișarea rezultatelor
31.07-1.08.2019                    Înregistrarea contestațiilor
1.08-5.08.2019                      Soluționarea contestațiilor
5.08.2019                                Afișarea rezultatelor finale
6.08-9.08.2019                      Transmiterea la Ministerul Educației Naționale a tabelelor nominale cu candidații admiși
9.08-14.08.2019                    Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației naționale

Ministerul Educației a publicat astăzi, 8 octombrie, în Monitorul Oficial Ordinul care stabilește Calendarul desfășurării examenului național de definitivare în învățământ, în anul școlar 2018-2019.

Precizăm că examenul de definitivat este cel dă dreptul de practică în învățământ candidaților promovați. Odată definitivatul luat, profesorii pot evolua în carieră prin gradul didactic II și gradul didactic I.

Pentru a nu face confuzie, adăugăm că examenul de titularizare este angajarea cadrului didactic într-o școală anume, pe o perioadă nedeterminată.

Sursa foto: pixabay.com

Exit mobile version