Calendarul examenului de definitivat 2024, publicat în Monitorul Oficial. Profesorii se înscriu până pe 13 octombrie. Prima inspecție de specialitate are loc până la data de 9 februarie 2024

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com

Calendarul examenului de definitivat 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 6.330 din 25 septembrie 2023. Înscrierea profesorilor se face până pe 13 octombrie și proba scrisă va avea loc pe 24 iulie, conform calendarului oficial.

Prima inspecție de specialitate va avea loc până la 9 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 31 mai, după cum se arată în calendar.

Art. 2. — „Comisia națională de examen poate decide, în funcție de numărul candidaților înscriși în sesiunea 2024, afișarea rezultatelor inițiale, înregistrarea și soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la alte date decât cele menționate în calendar”, se arată în ordin.

Calendarul pentru Definitivat 2024:

Până la 13 octombrie 2023: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;

3—13 octombrie 2023: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/Comisiei de Examen a Municipiului București;

16—27 octombrie 2023: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar;

Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere;

Până la 31 mai 2024: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

3—14 iunie 2024: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică;

24 iulie 2024: Susținerea probei scrise;

30 iulie 2024: Afișarea rezultatelor inițiale;

30—31 iulie 2024: Înregistrarea contestațiilor;

31 iulie—5 august 2024: Soluționarea contestațiilor;

6 august 2024: Afișarea rezultatelor finale;

6—9 august 2024: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați;

12—26 august 2024: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației;

Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028.

Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.

Despre definitivat

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Definitivat 2024. Profesorii se pot înscrie până pe 13 octombrie. Proba scrisă are loc pe 24 iulie / Calendarul complet
Exit mobile version