Nu mulți știu că John McCarthy, un informatician american, laureat al Premiului Turing, a propus termenul de inteligență artificială (AI) la o conferință internațională la Dartmouth din 1956.
- „Succesul în crearea AI ar fi cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Din păcate, ar putea fi și ultimul, doar dacă învățăm cum să evităm riscurile ” – Stephen Hawking
Astăzi este suficient să deschizi un ziar sau un site web, să surfezi social media și descoperi cât de repede s-au viralizat discuțiile despre mediile de învățare exploratorie, CHAT GPT, Agenții care predau, Gemini, Anthropic, centre de date, Sistem ITS, Realitate Educațională Virtuală și Augmentată și multe altele. Astfel începi să realizezi impactul AI în realitatea cotidiană prezentă. Nu trebuie uitat nici faptul că AI este parțial blamată azi despre facilitarea atacurilor hackerilor asupra unor entități naționale. În același timp, sunt autori, jurnaliști, influenceri care insistă asupra deopotrivă avantajelor, dar și, respectiv, limitelor, ca să nu zicem pericolelor care o reprezintă noua realitate online.
Astăzi ora de istorie evoluează între tradițional și inovator, cu partizani diferiți ca pondere într-o parte sau alta. Lent, lent AI redesenează inclusiv lumea învățării și, practic se impune ca executivele să contureze un sistem educațional, în care să pregătească pe actorii educației pentru a naviga în viitorul în care AI va fi suveran.
Noul curriculum ce se impune din această nouă realitate ar trebui să apese și mai mult pedala creativității, a gândirii de tip rațional și critic și a inteligențelor de tip emoțional, într-un cuvânt, importante abilități specifice umane. La fel, și sistemele de evaluare.
Ca atare, în noile condiții nu este nevoie de tehnologie, care se schimbă cu o viteză uluitoare, ci, mai ales de o alfabetizare a cadrelor didactice la scară largă, fără deosebire de disciplina de studiu, pentru ca cei dintâi să afle modalitățile prin care pot integra AI la clasă și pot conlucra cu educabilii la utilizarea eficientă a noii tehnologii.
Și, pentru că specialitatea mea este istoria, la un moment în care ar trebui pe bună dreptate să ne întrebăm cât de ofertantă mai este istoria în prezent și care sunt factorii care concurează încă la marketingul acestei discipline, sunt lucruri care nu țin doar de programa școlară.
Este de subliniat faptul că numeroase cadre didactice invocă faptul că utilizarea AI pune tot felul de probleme în aplicarea la clasă. Astfel, de exemplu, dacă relatările istorice (mărturiile) vor fi lăsate strict în seama utilizării AI, pericolul constă în aceea că în multe mărturii să fie eludate aspectele legate de suferința umană. Aceasta reliefează un adevăr important – chiar și în era AI deopotrivă istoricul, cadrul didactic de specialitate este indispensabil. Acesta poate insista asupra încărcăturii de tip moral, etic și emoțional.
Utilizarea AI contribuie decisiv în transferul centrului de greutate al demersului didactic la istorie de la memorarea mecanică de date sau lecturarea unei lecții de dascăl în experiențe interactive, critice și personalizate. Extrem de interesant este și faptul legat de utilizarea tabelelor smart – la prima vedere devenite banale în noile înzestrări ale claselor – facilitează o abordare mai eficientă a orei de istorie la așteptările elevilor.
Elevii pot interacționa cu hărți, cronologii și alte materiale didactice într-un mod mai dinamic și vizual. În cazul în care aceștia folosesc aplicațiile online a unor hărți, cronologii și baze de imagini, demersul didactic devine mult mai dinamic și atrăgător pentru nivelul de cunoaștere și înțelegere a elevilor.
Desigur, o atare abordare, folosind AI, poate contribui la depistarea mai facilă a erorilor, testarea și evaluarea de tip adaptiv, ușurința de aplicare a simulărilor și jocurilor de rol, creare de conținut adaptat la ora de clasă.
Marcând un pas realmente important în cadrul noilor documente curriculare de liceu utilizarea AI este clar recomandată și în procesul de predare-învățare-evaluare AI este recomandată ca instrument de predare/învățare.
Astfel, la disciplina Istorie – Istorie Universală, clasa a IX-a, se recomandă, printre multe altele: a) utilizarea AI pentru prelucrarea unui dosar virtual cu privire la principiile democrației ateniene – în cadrul competenței de Recunoaștere a tipurilor de surse istorice pentru a le valorifica în contexte de viață; b) folosirea unor surse oferite de AI ca bază pentru o evaluare critică a unor informații la competența specifică privind Selectarea surselor necesare pentru prezentarea unui eveniment sau proces istoric.
Și, totuși, cât de ușor, cât de facil este pentru un profesor de istorie să se implice în educația privind utilizarea AI? Nu trebuie ușor trecute cu vederea unele limite și chiar obstacole la nivel tehnologic, pedagogic și chiar instituțional, care frânează folosirea AI la clasă.
Astfel, putem avea în vedere absența unor programe de formare inițială structurate – multe sunt excesiv generale și tehnice, infrastructura tehnologică, care este extrem de diferită – incipientă, în zonele rurale, dezvoltată – în zonele urbane. Nu trebuie eludate aspectele legate de suprasolicitare, temerile în legătură cu problemele de etică și integritate academică și de ce nu și rezistența la schimbare, mai ales, că o mare parte dintre colegii profesori de istorie rămân ancorați în tradiție și continuitate.
Și, totuși, într-o epocă de plin avânt și diversificare a tehnologiei, care ar putea fi direcțiile de acțiune, care implementate ar aduce pe și mai mulți dintre colegii noștri către universul AI?
Credem că este nevoie de elaborarea neîntârziată de ghiduri de utilizare a AI pe discipline de studiu, însoțite de realizarea de ghiduri etice, care să cuprindă reguli de utilizare transparentă a AI, adaptarea de cursuri de formare inițială centrate pe nivele de competențe.
În condițiile în care abordarea de tip metodologic frizează în mare măsură prea marea încărcare cu conținuturi a elevilor, inclusiv la disciplina istorie, indiferent de clasă, recursul la instrumentele AI poate facilita într-o măsură și mai mare succesul demersului didactic.
_________
Mihai Manea este profesor de istorie, doctor în istoria relațiilor internaționale si studii europene, autor de lucrări științifice, metodice și articole în periodice, membru al Comisiei Naționale de Istorie, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR – Clio).
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
