Ce se întâmplă, de fapt, în sălile de clasă? Profesorii și elevii pot răspunde unui chestionar despre școala în ultimul an, respectarea drepturilor și comportamente

Foto: INQUAM Photos - George Călin

Pentru a putea construi un raport național despre respectarea drepturilor elevilor și a avea „o radiografie veridică a realității din școli”, Consiliul Național al Elevilor a lansat un chestionar destinat profesorilor și elevilor. Într-un comunicat primit de Edupedu.ro organizația face apel la „cei mai relevanți actori din sistem” pentru a putea aduna datele.

Autorii comunicatului scriu că „Statutul Elevului este primul act normativ care reglementează distinct drepturile și îndatoririle tuturor beneficiarilor primari ai educației din România, aprobat prin OMENCȘ nr. 4742/2016. Cu toate că acesta a fost adoptat în anul 2016, există în continuare multe situații în care drepturile elevilor sunt ignorate, ele nefiind, din păcate, suficient de bine promovate în unitățile de învățământ preuniversitar”. 

Consultarea a început în luna iunie, iar elevii reprezentanți vor redacta Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, în urma acesteia.

Documentul a arătat, în ultimii ani, o perspectivă clară asupra a ceea ce se întâmplă, de fapt, în sălile de clasă, susțin reprezentanții CNE, care spun că taportul „conține, de fiecare dată, un set complex de propuneri și recomandări”. 

Chestionarul prevede întrebări care urmăresc, din perspectiva elevilor, gradul de respectare al drepturilor lor, precum consultarea cu privire la alegerea materiilor „opționale” (curriculum la decizia școlii), accesul la actele școlare proprii ce stau la baza situației școlare, informarea cu privire la nota primită înaintea consemnării acesteia în catalog, dar și întrebări în care elevii pot aprecia, spre exemplu, modul în care au fost evaluați, modul în care consideră ei înșiși că au respectat regulamentele interne ale unităților de învățământ. 

Din perspectiva cadrelor didactice, întrebările sunt menite să ofere o imagine a modului în care profesorii înțeleg și respectă prevederile Statutului Elevului și, în același timp, să ne arate dacă elevii români își respectă sau nu obligațiile și îndatoririle. 

Chestionarul poate fi completat aici, accesând platforma

„Vorbim, judecăm, atragem atenția asupra problemelor din școli, însă de multe ori totul se oprește aici. Nu este suficient! Fiecare elev și profesor trebuie să devină parte activă din schimbare, iar participarea la consultarea care va fundamenta Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național este o ocazie unică prin care putem să contribuim, cu toții, la identificarea unor soluții la problemele cu care ne confruntăm în mod direct. Statutul Elevului ar fi trebuit să devină până în acest moment unul din documentele care să guverneze activitatea educațională, însă încă există comunități școlare care nu cunosc prevederile acestui act normativ. Completează RISEN și oferă elevilor reprezentanți o mână de ajutor în a creiona o radiografie a clară a ceea ce se întâmplă cu drepturile elevilor în școli!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor. 

Exit mobile version