Ce și cât trebuie să mănânci: 25 de sfaturi pentru o alimentație sănătoasă

“Când vorbim despre alimentație sănătoasă, automat ne gândim la principii complexe, foarte greu de respectat. Uităm că-n viață ar trebui să simplificăm lucrurile, să atingem moderația în tot și-n toate. Exact asta am făcut aici: am sintetizat 25 de idei extrem de importante, care ar trebui să fie fundamentul oricărei alimentații”, scrie medicul Vasi Rădulescu, pe site-ul de educație medicală leapsadesanatate.ro.

Medic cardiolog, fondator al proiectului de educație medicală leapsadesanatate.ro și cunoscut pentru activitatea de popularizare a științei medicale, Vasi Rădulescu a republicat textul care sintetizează principiile unei alimentații sănătoase.

  1. Zahărul trebuie consumat cât mai rar și în cantități cât mai mici.
  2. Înlocuitorii de zahăr nu reprezintă alternative perfecte și trebuie să se supună și ei legii moderației.
  3. Cheia în alimentația sănătoasă stă în moderație. Doza va fi regină tot timpul.
  4. O alimentație optimă înseamnă legume, fructe, semințe, carne albă, pește, puțină carne roșie, lactate, brânzeturi, ouă.
  5. Verdețurile de tipul salatei, spanacului, pătrunjelului, verzei sunt bogate în compuși care pot promova sănătatea mintală.
  6. O porție de carne înseamnă cât o palmă (inclusiv în grosime, dar fără degete).
  7. Carnea se va combina cu legume sau salate de verdețuri.
  8. O salată de verdețuri, chiar dacă pare voluminoasă, conține puține calorii. Ocupând mai mult loc în stomac, generează sațietate și stimulează secreția unor hormoni benefici.
  9. Grăsimile animale în exces pot cauza creșteri ale nivelurilor de lipide serice și colesterol, cu potențial de ateroscleroză. Nu se vor evita, ci se vor consuma în cantități cât mai mici.
  10. Excesul de grăsimi vegetale poate avea efecte negative. Se recomandă moderație și aici.
  11. Semințele (alune, fistic, caju, migdale etc.) sunt foarte bogate în calorii și nu se recomandă mai mult de 20-30 de grame pe zi. Puteți consuma 10-14 migdale la o gustare între mesele principale.
  12. Cafeaua are efecte pozitive multiple și poate fi consumată în prima parte a zilei. Nu se recomandă mai mult de 400mg de cofeină pe zi.
  13. Băuturile carbogazoase din comerț sunt pline de zaharuri sau îndulcitori artificiali care cresc riscul de diabet și boli cardiovasculare. Se vor consuma de poftă, în rare ocazii.
  14. Sucurile de fructe pot fi bombe calorice și ar trebui evitate. Se storc 4-5 portocale pentru un pahar de suc. Atenție, aceste sucuri fac ravagii în rândul copiilor!
  15. Vinul roșu are efecte benefice asupra sănătății și poate fi consumat, dar nu mai mult de 20-30 grame alcool pe zi. Nu-i sfătuim pe cei care nu beau să înceapă să bea doar pentru a vâna efectele pozitive.”

 

 

 

 

Exit mobile version