Cei mai mulți părinți sunt de acord ca doar absolvenții profilului vocațional teologic să poată opta pentru religie la Bac / Două treimi nu vor probă la o disciplină complementară profilului absolvit – sondaj al Federației părinților

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Proba suplimentară la bacalaureat, la o disciplină complementară profilului elevului, este respinsă de două treimi dintre părinții participanți la un sondaj realizat de Federația Națională a Părinților – Edupart, ale cărui rezultate au fost publicate joi. Același sondaj arată că cei mai mulți părinți consideră că elevii ar trebui să poată opta pentru susținerea probei la alegere la orice disciplină dintre cele obligatorii, dar numai un sfert sunt de acord cu opțiunea religie la bac în orice condiții – cei mai mulți sunt de acord cu această opțiune doar la școlile cu profil vocațional teologic.

Principalele concluzii:

“1. Părinții nu sunt de acord cu propunerea de a fi introdusă o probă suplimentară, în cadrul examenului de bacalaureat, la o disciplină complementară profilului/specializării.

2. Deși consideră că, în cadrul examenului de bacalaureat, elevii ar trebui să poată opta pentru susținerea probei la alegere la orice disciplină dintre cele obligatorii, părinții sunt de părere că doar absolvenții profilului vocațional teologic ar trebui să poată opta pentru disciplina religie.”

La întrebarea “în opinia dumneavoastră, examenul de bacalaureat ar trebui să conțină o probă la o disciplină din afara profilului/specializării absolvit(e)?”:

La întrebarea “În opinia dvs., pentru probele la alegere din cadrul examenului de bacalaureat ar trebui să poată susțină o probă la alegere la orice disciplină dintre cele obligatorii profilului/specializării” (ex: muzică, desen, educație fizică, religie etc.):

În același timp, 2 din 5 părinți (39%) consideră că elevii ar trebui să poată opta pentru susținerea unei probe de bacalaureat la disciplina religie doar dacă aceștia sunt absolvenți ai unui profil vocațional teologic, iar aproape o treime (30%) nu sunt de acord cu introducerea religiei ca disciplină a unei probe de bacalaureat, agreată, ca opțiune pentru absolvenții oricărui profil, de doar 22,6% dintre părinți.

Comunicatul Federației părinților, integral:

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version