Cercetătorul Dacian Dolean: În loc să se îngrijoreze că Liceele Pedagogice formează învățători, ARCE ar fi bine să învețe să facă cercetare avansată în științele educației

Dacian Dolean / Foto: Arhiva personala

Am urmărit dezbaterea recentă referitorare la propunerea de desființare a specializării „învățător-educator” la liceele pedagogice, și comunicatul recent al Asociației Române de Cercetare în Educație (ARCE) referitor la această dezbatere. Sunt de acord cu misiunea declarată a acestei asociații prin care politicile și practicile educaționale ar trebui să se bazeze pe dovezi științifice, însă acest comunicat este puternic contrastant cu realitatea. 

În primul rând, afirmația că expertiza în științele educației se regăsește în instituțiile de învățământ superior care au programe de studiu în acest domeniu este falsă. Conform publicațiilor indexate în Web of Science, majoritatea (peste 90%) dintre cercetările avansate în domeniul științelor educației sunt semnate de autori principali care nu sunt afiliați departamentelor de Științe ale Educației sau departamentelor care au programe de studiu în acest domeniu (ex. departamentele de pregătire a personalului didactic). De exemplu, Lucian Ciolan (despre care sursele Edupedu au spus că ar fi fost cel care a propus desființarea specializării de „învățător-educator” de la liceele pedagogice), în peste 20 de ani de carieră didactică, nu a publicat nici măcar un articol într-un jurnal științific indexat în Web of Science în domeniul științelor educației care să treacă prin filtrul unui proces de peer-review riguros și să fie considerat ca cercetare avansată (vezi aici și aici). În acest context, cum contribuie ARCE la dezvoltarea științelor educației în România? De ce nu se îngrijorează ARCE că nu au contribuții relevante în literatura științifică internațională, dar în schimb se îngrijorează că Liceele Pedagogice formează învățători?

În al doilea rând, dacă tot vorbim de „evidențe”,  ARCE nu a realizat nici un studiu științific prin care să demonstreze superioritatea pregătirii învățătorilor la nivel universitar. În comunicat se precizează că ”echitatea în sistemul de educație nu poate fi asigurată dacă una și aceiași (N.Red: greșeala aparține comunicatului ARCE) profesie este practicată de absolvenți cu niveluri educaționale diferite”, insinuându-se că învățătorii pregătiți de liceele pedagogice ar avea un nivel de pregătire inferior. Însă îmi este neclar ce dovezi există care să susțină această idee. Și nu îmi este clar în ce măsură practica pedagogică oferită în cadrul departamentelor de pregătire a profesorilor de la universități este superioară celei oferite de liceele pedagogice. În schimb, experiența personală, declarațiile multor altor absolvenți de liceu pedagogic și lecțiile impecabile ale unor învățători cu studii medii dar absolvenți de liceul pedagogic din proiectele pe care le conduc sprijină ideea că pregătirea oferită de liceele pedagogice (și mai ales orele de practică pedagogică ale absolvenților de licee pedagogice) au putut avea un rol hotărâtor în formarea de cadre didactice foarte bine pregătite. E unul dintre puținele lucruri care mai funcționează bine în țara asta. Să înțelegem că aceasta a devenit o problemă? 

Dacă ar exista un studiu științific care să susțină afirmația celor de la ARCE, mi-ar plăcea să-l citesc. Dacă nu există și ARCE vrea să-l realizeze, promit că am să îmi găsesc timp să-i fac o evaluare (chiar mă ofer să-i ajut să le evaluez studiul înainte ca ei să-l trimită spre publicare, pentru a le crește șansele să fie publicat într-un jurnal academic de calitate). Însă ARCE ar fi bine să învețe că, în lumea academică, un discurs persuasiv se bazează pe date științifice. Comunicatul ARCE nu este însoțit de aceste date, iar acest lucru reprezintă o altă dovadă a unuia dintre motivele pentru care științele educației din România au o prezență atât de modestă în comunitatea științifică internațională.

În al treilea rând, ARCE invită decidenții să apeleze la ei pentru a crește calitatea „învățării în instituțiile de învățământ din România”. Cu toate acestea, nu oferă nici măcar o dovadă că pot să facă acest lucru și că acest lucru s-ar fi întâmplat vreodată. Nici un studiu prin care să demonstreze, fără echivoc, faptul că o inițiativă luată de asociație a dus la o îmbunătățire a calității educației din România. Ceva, orice, să le dea credibilitate. Și atunci repet: În loc să se îngrijoreze că Liceele Pedagogice formează învățători, ARCE ar fi bine să învețe să facă cercetare avansată în științele educației.

Context: 

Nota redacției: Edupedu.ro a solicitat președintelui ARCE, Lucian Ciolan, un punct de vedere legat de afirmațiile din analiza de mai sus, iar acesta a spus că nu comentează.

Opinia aparține autorului, aceasta nu este neapărat și poziția redacției.

Exit mobile version