Paleo-ichnologia este o disciplină a paleontologiei care are ca obiect de studiu comportamentul sau etologia organismelor (animale, plante) din trecutul geologic al Terrei. Dacă urmele fosile produse de plante sunt relativ rare, cele lăsate de activitatea animalelor sunt frecvente în depozitele sedimentare marine și continentale. Dintre acestea, o categorie însemnată o reprezintă urmele de deplasare, ce pot fi observate în interiorul și/sau pe suprafața sedimentelor slab consolidate sub formă de galerii și tunele sau ca urme de târâre ale corpului animalului și urme de pași.
Diferitele specii de broaşte folosesc mai multe moduri de deplasare: săritul, alergarea sau fuga, mersul, înotul, săpatul, căţăratul şi, mai rar, zborul. Cele mai multe broaşte se deplasează prin salturi, fiind propulsate de musculatura foarte puternică a picioarelor posterioare, seriile de salturi mărind astfel capacitatea de manevrabilitate a animalului. Examinarea recentă a unor urme de deplasare lăsate de câteva exemplare juvenile de broaște actuale din specia Rana dalmatina (broasca de pădure), observate pe o suprafață acoperită cu nămolul fin adus de viitura unei ploi torențiale, a oferit posibilitatea efectuării unor noi observații neo-ichnologice asupra urmelor de repaus (fig. 1A, B) şi de mișcare (fig. 1C). Trebuie menționat aici faptul că broaștele tinere realizează în general trasee rectilinii, înaintând prin sărituri scurte. Plecând de la această observație, echipa de cercetători GeoEcoMar a documentat urme imprimate pe un substrat moderat întărit, ce păstrează detalii anatomice distincte, urme ce prezintă fie tiparul dorsal al corpului (fig. 1A), fie pe cel al abdomenului cu striuri de sucțiune, produse prin desprinderea animalului de substratul moale (fig. 1B).
Fig. 1 – A. Urma corpului, cu evidențierea capului și a membrelor anterioare și posterioare; B. Urma abdomenului cu striațiile oblice ale efectului de succțiune; C. Imaginea saltului succesiv, cu evidențierea urmelor picioarelor posterioare suspendate (săgeți albastre); D. Diagrama saltului, cu pendularea convergentă a picioarelor posterioare (1. Urma de deplasare combinată; 2. Urma de repaus (= impresiune statică); 3. Urma picioarelor suspendate (= impresiune dinamică)
Până în prezent, tiparul creat de abdomenul cu striuri de sucțiune este unul inedit pentru cercetarea neo- și paleo-ichnologică, deoarece prezintă urme de deplasare combinate – urme de salt (impresiuni statice) și urme ale membrelor posterioare suspendate (impresiuni dinamice) (fig. 1C). Acest tipar demonstrează în chip convingător acţiunea membrelor posterioare asupra substratului, simultan cu efectuarea saltului, și ilustrează două comportamente diferite ale aceluiași individ.
Cercetări realizate recent pe o plajă din regiunea Isonzo (Italia), în cadrul unor experimente neo-ichnologice pe crustacee actuale (amfipode şi isopode), i-au determinat pe cercetătorii italieni să afirme că în practică este dificil să se facă distincţia între urmele de repaus şi de săritură, materialul de comparaţie fiind insuficient pentru elaborarea unor criterii de diagnostic pentru a distinge aceste comportamente. Pentru urmele unui rozător din Miocen (prima perioadă a neogenului), unii cercetători americani descriu 5-6 perechi de amprente ale picioarelor anterioare şi posterioare, precizând că distanţa dintre urme este variabilă, ca urmare a diferenţelor de comportament (lungimea săriturii) neconservate.
Iată de ce fotografia prezentată în figura 1C este atât de relevantă. Ea prezintă urmele picioarelor posterioare suspendate, în formă de arc, situate în faţa urmei de repaus. Această dispunere arată legătura intrinsecă dintre urma de repaus şi săritură, deci „veriga” lipsă invocată în dezbaterea științifică ce a urmat experimentului italian asupra urmelor de crustacee actuale. Tiparul urmelor de deplasare combinate susține indubitabil și diferenţa de comportament sesizată de cercetătorii americani la urmele fosile de rozătoare. În cazul nostru, această “verigă” este conservată perfect pe substrat (fig. 1D).
Având în vedere cele expuse mai sus și integrând acest comportament particular în subcategoriile etologice specifice urmelor fosile, considerăm oportună şi necesară utilizarea termenului de Suspendichnia (Lat., suspendo = a atârna; Grec., ichnos = urmă) pentru tipul de urmă de deplasare care demonstrează legătura dintre două urme statice, unite prin intermediul urmei dinamice, caracteristică specimenelor juvenile de broaște, încă incapabile de forța de propulsie a adulților, care pot face salturi de 1-2 metri.
Studiul neo-ichnologic a fost realizat în cadrul proiectului FLUVIMAR, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării.
Dr. Titus Brustur
GeoEcoMar