Cererile pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun în perioada 7-9 august / După prima etapă au rămas nerepartizați peste 1.600 de candidați

Foto: Freepik.com

Cererile pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu 2023 se depun în perioada 7-9 august, potrivit calendarului oficial. Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, se face în perioada 10 – 11 august 2023.

Cererile pentru a doua etapă pot fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Cererile de înscriere se depun la centrele stabilite în fiecare județ sau la inspectoratul școlar, pe emailul comunicat de fiecare instituție.

DOCUMENT – Model Cerere înscriere pentru etapa a II-a de admitere la liceu 2023

Conform procedurii Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), sunt necesare următoarele documente pentru etapa a doua de admitere la liceu:

Candidații din școli din alte județe

Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, candidații proveniți din unități de învățământ din alte județe, care doresc să participe în etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a în unități de învățământ liceal din municipiul București, pe locurile rămase libere, vor atașa la dosarul depus adeverință din care să reiasă că nu au fost repartizați în prima etapă de admitere sau nu au depus dosarul la unitatea de învățământ la care au fost repartizați în etapa computerizată. Adeverința va fi eliberată de unitatea de învățământ de proveniență a candidatului sau de unitatea de învățământ liceal la care candidatul a fost repartizat.

Sursa citată precizează faptul că, în lipsa acestui document, dosarul candidatului va fi respins.

DOCUMENT – Procedura operațională pentru etapa a II-a de admitere, publicata de ISMB

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023

7 – 9 august 2023: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților Părintele/tutorele legal care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.

Citește și:
Ultima zi de comunicare a rezultatelor la probele de aptitudini și de limbi moderne – etapa a II-a de admitere la liceu 2023
Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023: Cererile de înscriere se depun în perioada 7 – 9 august / Lista cu documentele necesare
LISTA cu locurile libere pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene
Lista cu peste 600 de locuri rămase libere la licee din București, pentru a doua etapă a repartizării, publicată de Inspectoratul Școlar / Câte un loc liber la Colegiile Naționale “Sfântul Sava”, “Matei Basarab” sau la Liceul “Ion Neculce” și 4 locuri la Colegiul Național “I.L Caragiale”
Exit mobile version