ChatGPT, foarte aproape de a trece un dificil examen la care sunt supuși studenții în medicină în SUA

Foto: © Irinayeryomina | Dreamstime.com

Software-ul de succes ChatGPT, care generează texte cu ajutorul inteligenței artificiale, a obținut un punctaj apropiat de cel necesar pentru a trece un dificil examen medical din SUA, potrivit unui studiu publicat joi, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com și preluată de G4Media.ro.

Start-up-ul californian OpenAI a lansat în noiembrie anul trecut un robot conversațional care a făcut senzație de atunci. Este ușor de utilizat și produce texte – eseuri, articole sau chiar poezii – la cerere.

În cadrul studiului, publicat în revista PLOS Digital Health, cercetătorii de la compania AnsibleHealth au testat performanțele software-ului la un examen pe care trebuie să îl dea studenții la medicină din Statele Unite, în care sunt întrebați despre diverse domenii (cunoștințe științifice, raționament clinic, bioetică etc.).

Numit United States Medical Licensing Examination (USMLE), acest examen este împărțit în trei părți: prima parte se susține după aproximativ doi ani de studiu, a doua după patru ani, iar a treia este necesară pentru a deveni medic.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Irinayeryomina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev sădescarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version