Cîmpeanu anunță primele măsuri educaționale pentru copiii refugiați: În 55 de școli din 8 județe se predă în limba ucraineană, dar numărul profesorilor este insuficient / Căutăm printre refugiați cadre didactice / Studenții de la facultățile cu predare în ucraineană ar putea să facă practică pedagogică în școli

Foto: gov.ro

În 8 județe din România, cele aflate pe graniță, există 55 de școli și licee cu predare în limba ucraineană, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, de la Guvern, după o întâlnire cu reprezentanții UNICEF pe tema refugiaților și a măsurilor pe care Guvernul le ia pentru tinerii și copiii care vin din Ucraina.

Acestea sunt primele măsuri educaționale anunțate de guvernul României pentru copiii refugiați și pentru tinerii care vin din Ucraina.

Ministrul a spus că în 45 de școli (primare și gimnaziale) și 10 licee există predare în limba ucraineană.

„Este foarte important să le putem asigura acces la educație în momentul în care aceștia vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de școli și 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt județe ale României: Maramureș, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Tulcea, Arad, Caraș-Severin și Timiș.

În aceste școli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. Sunt educatori, învățători sau profesori. Sunt profesori care predau limba ucraineană sau alte discipline în limba ucraineană. Numărul este insuficient.

Există trei universități din România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” și Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuțiile cu aceste universități acei studenți vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii, care, spre deosebire de studenți, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană.

Sunt unele din lucrurile pe care am reușit să le facem până acum, dar concentrarea Ministerul Educației este în continuare pe acest subiect și pe măsură ce vom identifica și alte căi. Am făcut ceea ce s-a putut reglementa prin ordin de ministru, dar avem prevăzută și o ordonanță de urgență și hotărâre de guvern prin care să putem veni în întâmpinarea acelor tineri care doresc să intre în sistemul de educație din România.

Este foarte important să știm unde sunt acei copii și de ce vârstă sunt acei copii. De asemenea, din discuțiile cu Ministerul Afacerilor Interne a reieșit că vom încerca să identificăm printre refugiații din Ucraina și acele persoane care sunt cadre didactice și care au disponibilitate pentru a se implica în educația acestor tineri”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Reamintim că fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a propus marți crearea unei liste a profesorilor ucraineni și asigurarea școlarizării copiilor refugiați.

Exit mobile version