Cinci tipuri de admitere la Universitatea București, în sesiunea din iulie 2023 / Reapar examane de admitere la mai multe facultăți

CIVIS Open Lab

UniBuc / Foto: Universitatea din București

În cele două sesiuni de admitere din iulie-septembrie 2023, Universitatea București a stabilit cinci tipuri de admitere la cele 19 facultăți. Potrivit site-urilor facultăților, reapar examene pentru intrare la instituțiile de învățământ superior, în 2023, pentru ciclurile de licență. Este vorba despre cele pentru facultățile de limbi străine, de exemplu, și cele de la Psihologie și Științele Educației, unde vor fi aplicate teste standardizate de gândire critică.

La facultatea de Limbi și Literaturi Străine, de exemplu, tinerii sunt atenționați că „începând din 2023 se va organiza examen de admitere (la o singură limbă) pentru unele specializări”. Pe site-ul instituției potențialii candidați găsesc tematica și bibliografia orientativă pentru examen.

Pe site-ul Facultății de Psihologie și Științele Educației, scrie că „începând din vara anului 2023, programele de psihologie din Universitatea din București urmează consecvent acest model pentru întreaga admitere: evaluarea gândirii critice a candidaților, prin itemi standardizați”.

Candidații sunt anunțați că „exemple de astfel de itemi vor fi publicate în scurt timp pe site-ul facultății”.

Cât despre ce au de învățat pentru acest test standardizat, reprezentanții facultății scriu că „această modalitate de admitere nu presupune cunoștințe anterioare în domeniul psihologiei, evaluând exclusiv abilitățile candidaților de raționament analitic și înțelegere a unui text (de exemplu, identificarea unei premise sau presupoziții dintr-un argument,  identificarea principalului punct de vedere susținut într-un argument,  inferențe –  itemi care testează abilitatea de a identifica concluzia unui argument etc.). Considerăm această abordare mai ancorată în cerințele și nevoile de formare specifice profesioniștilor în domeniu”.

Pentru sesiunile din acest an de admitere la cele 19 facultăți, Universitatea din Bucureşti a stabili cinci forme de admitere:

Formula mixtă de admitere poate cuprinde, după caz, media de la examenul de bacalaureat, examen scris/ oral, chestionar notat cu admis/ respins, rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare, probe de aptitudini.

Totodată, în ceea ce priveşte programele de masterat oferite de cele 19 facultăţi ale Universităţii din Bucureşti, se pot distinge următoarele modalităţi de admitere:

“Candidaţii la admiterea 2023 care vor opta pentru programele de masterat didactic oferite de Facultăţile de Biologie, Chimie, Fizică, Filosofie, Geografie, Istorie, Litere şi Limbi şi Literaturi Străine vor avea de redactat o scrisoare de intenţie (notată cu admis/ respins) şi vor fi evaluaţi pornind de la media examenului de finalizare a studiilor universitare de licenţă”, se arată în comunicat.

Exit mobile version