Cine a fost Maya Angelou și cum a marcat istoria literaturii. “ Eu îl omorâsem pe acel bărbat pentru că îi spusesem numele. Așa că m-am gândit că nu ar trebui să mai vorbesc niciodată”

Maya Angelou / Foto: Cultura la duba

În luna ianuarie a acestui an, Amanda Gorman a intrat în istorie drept cea mai tânără poetă invitată să recite la ceremonia de inaugurare a unui președinte american. Creația sa, „The Hill We Climb”, îndemna la clădirea unei țări în care oamenii, „diverși și frumoși”, să își lase diferențele la o parte și să privească încrezători spre un viitor al izbăvirii și al reconcilierii.

Cu aproape trei decenii înainte, într-o notă similară, o altă scriitoare deschidea drumul femeilor de culoare către evenimente de o asemenea anvergură, recitând poemul „On the Pulse of Morning”. Pe un ton emoționat, dar hotărât, ea anunța venirea unei dimineți strălucitoare asupra poporului american și marca intrarea în funcție a Președintelui Bill Clinton.

Numele acelei scriitoare era Maya Angelou. Pe 4 aprilie ar fi împlinit 93 de ani. Totuși, până să ajungă să recite în fața unui public format din aproximativ 800.000 de persoane, Maya Angelou (născută Marguerite Annie Johnson) a fost nevoită să depășească o copilărie dificilă și să își recapete – literalmente – vocea.

Citește pe Cultura la dubă, sub semnătura Alinei Cristea, cine a fost Maya Angelou și cum a marcat ea istoria literaturii

Exit mobile version