Clasele de liceu deja constituite rămân cu 26 de elevi, anunță inspectorul școlar general al ISJ Iași, Rodica Leontieș, nu cu 28 cum impune ministerul: Modificările o să apară în formațiunile de studiu cu mai puțin de 12 elevi

Foto: Primaria Iasi

În județul Iași, clasele de liceu care au în prezent câte 26 de elevi nu vor fi reorganizate, a declarat Rodica Leontieș, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, într-un interviu la Radio Iași. Asta chiar dacă Legea 141/2025 prevede creșterea numărului mediu de elevi în clase și o procedură în stadiu de draft a ministerului impune creșterea numărului de elevi „peste numărul mediu prevăzut de lege” la toate clasele, cu excepția unei singure clase pe nivel. Potrivit Rodicăi Leontieș, modificările se vor aplica doar acolo unde clasele nu ating pragul minim de 12 elevi, conform legii.

„Clasele de început vor merge exact așa cum au început, adică la liceu 26, nu 28. Modificările o să apară în formațiunile de studiu care nu îndeplinesc condițiile de 12 elevi”, a precizat Leontieș.

Conform procedurii elaborate de Ministerul Educației, pusă în dezbatere publică, inspectoratele școlare trebuie să reanalizeze toate formațiunile de studiu pentru a le alinia la prevederile articolului 23 din Legea 198/2023, modificat prin Legea 141/2025. În mod concret, formațiunile de studiu trebuie să depășească valorile medii stabilite de lege.

„Formaţiunile de studiu se constituie astfel încât pe fiecare filieră/profil/an de studiu numărul
copiilor/elevilor să depăşească valoarea medie prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr.
198/2023, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede procedura ministerului.

Fragmentul este copiat din Articolul 23, alin 11 din lLegea 198/2023, modificat de Legea 1441/2025, cunoscută ca Legea Bolojan.

Totuși, prin excepție, se permite existența a cel mult unei clase pe profil care să aibă sub media legală.

„Prin excepţie de la prevederile alin (2) într-o unitate de învăţământ cu personalitate
juridică se poate constitui cel mult o formaţiune de studiu pe filieră/profil/an de studiu, cu
numărul copiilor/elevilor sub valoarea medie prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr.
198/2023, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează ministerul în procedură.

Rodica Leontieș a precizat că, în mediul urban, situațiile problematice sunt rare. „În mediul urban avem la Podu Iloaiei. În rest, reorganizările se vor face cu predilecție în rural. Dacă avem două clase paralele cu câte 10 elevi, atunci vom constitui un singur colectiv. Nu vorbim de învățământ simultan, decât în zonele defavorizate.”

Ea a mai explicat că pot exista derogări pentru a funcționa clase cu până la 10 elevi, în situații excepționale, prin decizie la nivelul inspectoratului școlar. „Dacă am 12 copii minim, există posibilitatea prin derogare cu 2 copii mai puțin, adică vom funcționa și cu colective cu 10 elevi. Repet, în cazuri excepționale.”

Întrebată dacă se vor suplimenta clasele care deja au 26 de elevi, Leontieș a fost categorică: „Nu. Modificările vor apărea doar în clasele care nu îndeplinesc condițiile.”

Noua lege prevede, la articolul 23, alineatul 11, că formațiunile de studiu trebuie să depășească valoarea medie stabilită în lege: 23 elevi în liceu, 20 la gimnaziu, 18 la primar. Din analiza cadrului legal din anul 1995 până în prezent, făcută de Edupedu.ro, nu a mai existat o asemenea prevedere legală, care să menționeze o medie, iar apoi să oblige la clase „peste medie” fără să menționeze clar ce înseamnă asta.

Există aici alineatul 7, din Legea 198/2023, rămas nemodificat de Legea Bolojan, care prevede că clasele aflate în funcțiune la data intrării în vigoare a legii rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ. Rămâne de văzut dacă acesta se mai aplică, legea 198/2023 fiind în vigoare din 3 septembrie 2023.

„Clasele/Grupele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ“, prevede acesta. Dacă ar fi în vigoare și la modificarea legii, această prevedere ar proteja, cel puțin pentru anul școlar următor, colectivele deja constituite. Situațiile în care va exista comasare sunt limitate la clase sub efectiv, în special în mediul rural sau în licee cu două clase paralele foarte mici.

Redăm fragmentul despre numărul de elevi în clasă, din interviul pentru Radio Iași acordat de inspectoarea școlară generală a ISJ Iași, Rodica Leontieș:

Andreea Daraban, Radio Iași: „Creșterea numărului de elevi în clasă presupune  refacerea tuturor efectivelor de clase,  dacă măsura se va aplica  întocmii ca în contextul legii. Ce beneficii survin în urma  unei astfel de decizii?

Rodica Leontieș, ISJ Iași: În primul rând, pentru anul următor școlar,  într-adevăr, vom reorganiza colectivele.  Dar nu vă imaginați că vom  destabiliza foarte tare în unitățile  în care avem un singur rând de clase.  Dacă am 12 copii  minim, există posibilitatea prin derogare  cu 2 copii mai puțin, adică vom  funcționa și cu colective cu 10 elevi. Repet, în cazuri excepționale, dacă vom avea două clase  paralele cu câte 10 elevi, atunci vom constitui un singur colectiv. Și atunci încadrarea va suferi  modificări și implicit  și profesorii titulari  vor fi afectați și din acest motiv.

Dacă vorbim de 10 elevi, nu vorbim de învățământ simultan. Avem învățământ simultan, într-adevăr,  în zonele defavorizate. A apărut, într-adevăr, și un ordin pentru învățământul  simultan. Inclusiv clasa  a VIII-a nu mai este o clasă de sine stătătoare, dacă numărul elevilor este mult prea mic.  Și atunci va fi  în regim simultan și acea  clasă, cu preadarea, probabil, a matematicii și a limbii române, adică disciplinele de examen,  separat. Noi mergem pe  ideea de a avea cât mai puține clase în simultan,  doar în zonele, repet,  defavorizate, și să rămânem cu clase de sine stătătoare pentru a crește calitatea actului educațional.

Andreea Daraban: Unde avem cazuri în care există  doar 10 elevi într-o clasă, doar în  mediul rural, bănuiesc?

Rodica Leontieș: Da. Acolo se vor face reorganizări cu predilecție.  În mediul urban avem la Podu Iloaiei. Există un ordin privind modificarea metodologiei pentru organizarea claselor în regim simultan. Este aprobată prin ordin de ministru din 2024. Noi, în etapa de vacantare, din contră, am încercat să reorganizăm rețeaua de așa manieră încât numărul claselor care învață în simultan să fie cât mai mic.

Andreea Daraban: Până în prezent, numărul într-o clasă era în jurul a 26 de elevi. Ce se întâmplă  în clasele din mediul urban, din licee, din școli gimnaziale în care există acest număr minim de 26, vor mai fi  copii în plus?

Rodica Leontieș: În prezent, clasele de început vor merge exact așa cum au început, adică la liceu 26, nu 28. Modificările o să apară  în  formațiunile de studiu care nu  îndeplinesc condițiile de  12 elevi, în funcție de ce apare în această procedură.

Andreea Daraban: Deci doar în cazurile  acestea  se va suplimenta  numărul de elevi în clasă sau se vor uni clasele?

Rodica Leontieș: Da.”

Exit mobile version