Securitatea recruta elevi pentru a furniza informații despre colegi și profesori, fără acordul sau cunoștința părinților, iar contactarea inițială a copiilor nu se putea face fără știrea și sprijinul unor cadre didactice, precum directorul școlii sau dirigintele, arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), într-o prezentare a unor documente din 1989, din județul Vrancea.
Un plan de muncă al Inspectoratului Județean Vrancea arată că rețeaua școlară aflată în competența serviciului de informații interne era „asigurată” cu 9 informatori și 270 de persoane de sprijin, dintre care 64 erau cadre didactice.
În același document apar inclusiv elevi aflați în supraveghere informativă și planuri pentru recrutarea de noi surse în școli.
CNSAS a publicat documente din arhivele fostei Securități care arată modul în care poliția politică comunistă supraveghea școlile, profesorii și elevii și recruta copii pentru a-i folosi drept surse de informații.
„Fără acordul părinţilor dar cu sprijinul profesorilor”, își intitulează CNSAS prezentarea documentelor.
Propaganda regimului comunist susținea că statul îi protejează pe copii și le asigură condiții pentru educație și dezvoltare, în timp ce aceștia erau introduși încă de mici în structurile ideologice ale regimului: Șoimii Patriei, organizația Pionierilor și, ulterior, Uniunea Tineretului Comunist.
În paralel, potrivit CNSAS, exista un mecanism secret prin care copiii erau recrutați pentru a furniza informații Securității.
„În locul cultivării încrederii în sine şi în ceilalţi, a creativităţii şi gândirii libere, partidul împreună cu instrumentul său coercitiv şi de represiune, Securitatea, a forţat copiii să îşi toarne colegii şi profesorii”, notează CNSAS.
Copiii trebuiau să ascundă inclusiv față de părinți relația cu Securitatea
Documentele prezentate de CNSAS provin din județul Vrancea, însă instituția precizează că practica nu era una izolată și că asemenea acțiuni se desfășurau sistematic în România comunistă.
În timp ce unii profesori puteau participa la contactarea elevilor, părinții nu erau informați.
Mai mult, potrivit CNSAS, copiii recrutați erau puși să semneze angajamente prin care promiteau că nu vor spune nimănui despre relația cu Securitatea sau despre informațiile furnizate acesteia:
„În angajamentul pe care erau puşi să îl semneze, copiii trebuiau să declare că nu vor discuta cu absolut nimeni despre relaţia lor cu poliţia politică şi despre informaţiile pe care le vor furniza Securităţii.”
În 1989, sute de surse acopereau școlile din Vrancea
Un „Plan de muncă” al Inspectoratului Județean Vrancea al Ministerului de Interne, datat 3 ianuarie 1989, descrie amploarea rețelei informative construite în jurul sistemului de învățământ.
Documentul preciza că rețeaua școlară din județ aflată în sfera serviciului de informații interne, formată din 5 licee, 58 de școli cu clasele I-X, 103 școli cu clasele I-VIII, 180 de școli cu clasele I-IV și 257 de grădinițe, era „asigurată” cu:
9 informatori, 270 de persoane de sprijin – dintre care 64 de cadre didactice –, 7 rezidenți, 25 de „surse cu aprobare”, cadre didactice, și 11 gazde.
Separat, cele opt licee aflate în raza serviciului de contrainformații economice erau acoperite informativ de 153 de persoane de sprijin, dintre care trei cadre didactice, nouă rezidenți și șapte surse cu aprobare.
Profesori și elevi cu multe absente sau preocupări religioase, urmăriți de Securitate
Planul arată și cine putea intra în atenția poliției politice. „Baza de lucru” cuprindea 14 persoane, dintre care 11 cadre didactice și trei elevi aflați în supraveghere informativă.
Printre categoriile care urmau să fie supravegheate se aflau cadre didactice și elevi cu „preocupări mistico-religioase”, elevi considerați „problemă” pentru că aveau multe absențe sau manifestau „tendințe de constituire în grupuri”, precum și cadre didactice și elevi care aveau ceea ce Securitatea considera „legături suspecte cu cetățeni străini”. Documentul includea între categoriile urmărite și „cadre didactice de naționalitate maghiară”.
Securitatea își propunea să recruteze alte 142 de „persoane de sprijin”
Planul pentru anul 1989 nu se limita la administrarea rețelei existente. Serviciul de informații interne își propunea să recruteze, până la 15 decembrie 1989, 4 informatori și 142 de persoane de sprijin, dintre care 37 de cadre didactice, alături de cinci rezidenți și alte surse.
Serviciul de contrainformații economice urma, la rândul său, să recruteze 74 de persoane de sprijin.
Elevi recrutați inclusiv din formațiile de teatru ale liceelor
Un alt document, un „Plan de recrutare” din 30 octombrie 1989, arată cât de precis erau stabilite mediile din care urmau să fie recrutate sursele.
În zona „artă-cultură”, Securitatea urmărea recrutarea unei persoane de sprijin din formația de teatru a Liceului „Al. I. Cuza”, a unui elev din formația de teatru a Liceului „Unirea” și a unui elev din formația de teatru a Liceului Industrial nr. 1 Focșani.
În document, abrevierea „p.s.” este explicată drept „persoană de sprijin: sursă a securităţii care furniza informaţii generale”.
Verificări în internate și tabere școlare
Supravegherea depășea sălile de clasă. Planul prevedea verificări lunare în internatele școlare, pentru identificarea unor situații care ar fi putut genera ceea ce documentul numea „stări de spirit negative”.
Și taberele școlare erau vizate. Pentru fiecare serie de elevi urmau să fie făcute verificări directe și să fie aplicate „măsuri informative”.
Securitatea prevedea inclusiv măsuri informativ-operative în taberele de muncă ale elevilor, în perioada campaniei agricole de toamnă.
„Probe de scris” de la elevii de liceu, în special cei de clasa a IX-a
Un punct distinct al planului prevedea colectarea probelor de scris ale elevilor: „Se va lua măsura completării probelor de scris de la elevii din licee, îndeosebi, de la elevii de clasa a IX-a”, se arată în documentul din 1989.
Cadrele didactice și elevii care solicitau călătorii în străinătate erau, de asemenea, verificați. Documentul stabilea că fiecare persoană trebuia „pregătită informativ” înainte de plecare și urma să fie chestionată la întoarcere pentru obținerea de informații considerate utile operativ.
În prezentarea documentelor, CNSAS descrie această supraveghere a școlii drept expresia unei „paranoia instituționale generalizate” și arată că școala era privită de Securitate nu doar ca spațiu educațional, ci ca un mediu în care puteau apărea presupuse riscuri politice.