Concurs de povești pentru adolescenții de peste 14 ani / Poveștile câștigătoare primesc premii în bani și sunt transformate în spectacole de teatru prezentate în școli / Înscrieri până pe 15 septembrie

Foto: © Petro | Dreamstime.com

Adolescenții de peste 14 ani pot să participe la Concursul național de povești pentru copii „Știu ce simt” 2025, dedicat dezvoltării educației emoționale prin literatură și teatru. Cei pasionați de scris vor crea poveștile pentru copii mai mici, cu vârste între 6-12 ani, pe teme precum recunoașterea și gestionarea emoțiilor, combaterea bullying-ului și construirea relațiilor sănătoase. Creațiile pot fi trimise până pe 15 septembrie, vor exista 3 premii de câte 4.000 de lei (sume brute), iar poveștile câștigătoare vor fi transformate în spectacole de teatru prezentate în școli.

„Concursul vine ca răspuns la o problemă acută din sistemul educațional
românesc: lipsa educației emoționale integrate în curriculum. Conform datelor recente,
România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la indicatorii privind
calitatea educației emoționale, iar peste 23.000 de elevi renunță anual la studii, cauzele
incluzând și problemele de natură emoțională”, este menționat în comunicatul de presă.

Poveștile trebuie să fie centrate pe teme precum:

Cerințe pentru participare

Poveștile trebuie trimise la adresa eoksanustii@gmail.com, însoțite de datele autorului și o scurtă biografie. Textele trebuie să fie nepublicate și să respecte cerințele tehnice specificate în regulament, mai exact:

Rezultatele vor fi anunțate pe 30 septembrie 2025.

Trei câștigători vor primi fiecare câte 4.000 RON (sume brute), iar poveștile lor vor fi transformate în spectacole de storytelling care vor fi reprezentate în 24 de școli din județele Cluj, Sibiu, Mureș și Sălaj, unde vor ajunge la peste 3.600 de copii, iar minimum 12 școli vor fi din mediul rural. De asemenea, reprezentațiile vor fi înregistrate și distribuite gratuit online, extinzând impactul la nivel național către încă 6.000 de copii. Se va crea și un ghid metodologic care va fi distribuit către 50 de instituții educaționale din țară pentru replicarea modelului, mai arată organizatorii.

Foto: © Petro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version