Concurs online gratuit de programare pentru elevii cu vârste între 7 și 14 ani. Înscrierile încep de mâine

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com

Elevii cu vârste între 7 și 14 ani pot participa gratuit la Olimpiada Națională de Scratch-Coding 2022, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Înscrierile au loc în perioada 1-31 martie 2022, perioadă în care se depun și proiectele. Sunt admise proiecte de tipul: poveste, joc, animație sau mixt, respectând tema Olimpiadei care va fi afișată in prima zi de concurs, se arată în anunț.

Olimpiada se desfășoară online, proiectele fiind realizate acasă, la clubul de informatică sau la scoală și vor fi postate direct pe site-ul www.scratch.mit.edu.

Subiectele pentru concurs vor fi afișate în prima zi de concurs, pe site-ul www.NKCC.info.

Limbajul de programare pentru proiectul de la Olimpiadă este Scratch 3.0. Acesta este un limbaj de programare intuitiv, creat special pentru copii, după cum se arată în anunț. Categoriile de vârstă ale elevilor sunt: 7-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani.

Iată în ce constau premiile:

Proiectele vor fi jurizate de o comisie de arbitrii ce va fi constituită din profesori de informatică și ingineri software, conform comunicatului.

Cum înscrieți copiii la concurs?

  1. se creează individual (fiecare copil în parte) un cont pe site-ul NKCC.info, gratuit. Acest cont se creează o singură dată, la început, și permite participarea acelor elevi la toate olimpiadele si competițiile ulterioare organizate de pe site-urile NKCC.info (naționale) și IKCC.info (internaționale).
  2. se creează un cont individual pentru fiecare copil pe site-ul oficial al Scratch: (www.scratch.mit.edu)
  3. copiii se vor înscrie la Olimpiadă direct din contul lor NKCC.info, începând cu 1 martie 2022, apăsând pe îNSCRIE-TE ACUM.
  4. se vor realiza proiectele cu subiectul Olimpiadei direct pe contul de Scratch 3.0, deschis pe www.scratch.mit.edu
  5. înainte de ultima zi de depunere (31 martie 2022), copiii vor finaliza proiectul pe Scratch.mit.edu și vor publica proiectul (vor apăsa SHARE în contul scratch.mit.edu) apoi vor depune linkul către acel proiect în contul de pe nkcc.info. Detalii pe www.NKCC.info >> Reguli. 
  6. proiectul trebuie sa fie original, 100% scris de competitor. Nu sunt admise remixuri, coduri copiate parțial sau integral de la alți elevi sau programatori.

Calendarul concursului este următorul:

Câștigătorii vor primi trofee, medalii, premii și diplome. De asemenea, se vor acorda diplome speciale pentru: script excepțional, scenariu excepțional și animație excepțională. 

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version