Concursul național de angajare în învățământ – Titularizare 2026 – este blocat de Legea Bolojan, pe același model din ultimii 3 ani / Ordinul de ministru cu metodologia de mobilitate încalcă legea 141/2025

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com

Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul acestui an. Actul normativ nu prevede nicio excepție explicită pentru sistemul de învățământ preuniversitar, ceea ce face imposibilă, în forma actuală a legii, organizarea concursului de titularizare. Situația este similară celei din ultimii trei ani, când concursurile au fost inițial blocate prin lege, iar ulterior permise prin derogări adoptate de Guvern.

Ministrul Educației a aprobat pe 14 noiembrie calendarul oficial al mobilității pentru anul școlar 2026–2027, care prevede înscrierea candidaților la concursul național de titularizare în perioada 6–18 mai 2026 și desfășurarea angajărilor în școli atât pe perioadă determinată cât și pe nedeterminată. Toate aceste prevederi contravin prevederilor actuale ale Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în vigoare la momentul emiterii ordinului de ministru. Așadar ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025 conține numeroase prevederi contrare unei legi dată de Parlamentul României.

Potrivit articolului XXII din Legea 141/2025, „în perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2026 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice”, indiferent de sursa de finanțare. Legea nu prevede o excepție explicită pentru sistemul de învățământ preuniversitar sau pentru concursul național de titularizare, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul rezidențiatului sau al posturilor din sănătate.

În lipsa unei derogări, organizarea concursului de titularizare – care presupune ocuparea prin concurs a posturilor didactice vacante sau rezervate – este blocată de cadrul legal în vigoare. Aceasta este aceeași situație întâlnită în ultimii trei ani, când angajările în educație au fost inițial suspendate prin legi fiscal-bugetare, iar ulterior permise prin ordonanțe de urgență sau memorandumuri guvernamentale.

Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat cu o zi înainte să-și dea demisia din funcție că a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre necesitatea deblocării posturilor pentru organizarea concursului de Titularizare 2026. Declarațiile au fost făcute duminică, 21 decembrie.

Întrebat ddacă titularizarea va avea loc anul viitor, ministrul a spus că „este o discuție pe care am avut-o cu premierul pentru deblocarea posturilor în educație” și că acesta i-a transmis că subiectul va fi analizat la începutul anului, „fiindcă înțelege ce înseamnă titularizarea pentru educație”. La întrebarea dacă concursul va fi deblocat, Daniel David a răspuns: „Este absolut necesar să fie deblocat”.

Titularizarea este examenul de angajare pe perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ. Pentru a deveni titular, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, în profilul postului. Pentru ocuparea unui post pe perioadă determinată, în regim de suplinire, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la ambele probe. Evident, condiția esențială este să existe un post pe durată nedeterminată scos la concurs.

Legea Bolojan mai stabilește, prin articolul XXI, că în anul 2026 numărul maxim de posturi finanțate din fonduri publice trebuie stabilit strict în limita cheltuielilor de personal aprobate prin buget, ceea ce întărește restricțiile privind angajările în sistemul public, inclusiv în educație.

Guvernul Bolojan urmează modelul din ultimii ani, aparent, iar organizarea concursului de titularizare în 2026 ar putea fi permisă doar printr-o derogare adoptată ulterior, prin ordonanță de urgență sau memorandum.

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version