Concursul național de angajare în învățământ – Titularizare 2026 – este blocat de Legea Bolojan, pe același model din ultimii 3 ani / Ordinul de ministru cu metodologia de mobilitate încalcă legea 141/2025

4.941 de vizualizări
Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com
Concursul național de titularizare din 2026 este blocat prin Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul acestui an. Actul normativ nu prevede nicio excepție explicită pentru sistemul de învățământ preuniversitar, ceea ce face imposibilă, în forma actuală a legii, organizarea concursului de titularizare. Situația este similară celei din ultimii trei ani, când concursurile au fost inițial blocate prin lege, iar ulterior permise prin derogări adoptate de Guvern.

Ministrul Educației a aprobat pe 14 noiembrie calendarul oficial al mobilității pentru anul școlar 2026–2027, care prevede înscrierea candidaților la concursul național de titularizare în perioada 6–18 mai 2026 și desfășurarea angajărilor în școli atât pe perioadă determinată cât și pe nedeterminată. Toate aceste prevederi contravin prevederilor actuale ale Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în vigoare la momentul emiterii ordinului de ministru. Așadar ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695 din 14 noiembrie 2025 conține numeroase prevederi contrare unei legi dată de Parlamentul României.

  • Prin Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, Curtea Constituțională a României a observat că „textele de lege criticate prevăd adoptarea ulterioară a numeroase hotărâri ale Guvernului, ordine, instrucțiuni și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ale unor organe ale administrației publice centrale de specialitate, pentru aprobarea unor regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic. Curtea, însă, are în vedere că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 75 [devenit, în urma unei noi republicări a legii, art. 77 – s.n.] din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, se impune ca aceste reglementări să fie emise numai pe baza și în executarea legii. Aceste reglementări, fiind norme secundare, emise în aplicarea și executarea legii, trebuie să aibă caracter tehnic. În plus, Curtea reține că autoritățile publice au obligația constituțională de a-și exercita atribuțiile cu bună-credință, în limitele competenței, neputându-se, așadar, prezuma elaborarea acestor acte juridice cu încălcarea Constituției.

Potrivit articolului XXII din Legea 141/2025, „în perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2026 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice”, indiferent de sursa de finanțare. Legea nu prevede o excepție explicită pentru sistemul de învățământ preuniversitar sau pentru concursul național de titularizare, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul rezidențiatului sau al posturilor din sănătate.

În lipsa unei derogări, organizarea concursului de titularizare – care presupune ocuparea prin concurs a posturilor didactice vacante sau rezervate – este blocată de cadrul legal în vigoare. Aceasta este aceeași situație întâlnită în ultimii trei ani, când angajările în educație au fost inițial suspendate prin legi fiscal-bugetare, iar ulterior permise prin ordonanțe de urgență sau memorandumuri guvernamentale.

Fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat cu o zi înainte să-și dea demisia din funcție că a discutat cu premierul Ilie Bolojan despre necesitatea deblocării posturilor pentru organizarea concursului de Titularizare 2026. Declarațiile au fost făcute duminică, 21 decembrie.

Întrebat ddacă titularizarea va avea loc anul viitor, ministrul a spus că „este o discuție pe care am avut-o cu premierul pentru deblocarea posturilor în educație” și că acesta i-a transmis că subiectul va fi analizat la începutul anului, „fiindcă înțelege ce înseamnă titularizarea pentru educație”. La întrebarea dacă concursul va fi deblocat, Daniel David a răspuns: „Este absolut necesar să fie deblocat”.

Titularizarea este examenul de angajare pe perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ. Pentru a deveni titular, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, în profilul postului. Pentru ocuparea unui post pe perioadă determinată, în regim de suplinire, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la ambele probe. Evident, condiția esențială este să existe un post pe durată nedeterminată scos la concurs.

Legea Bolojan mai stabilește, prin articolul XXI, că în anul 2026 numărul maxim de posturi finanțate din fonduri publice trebuie stabilit strict în limita cheltuielilor de personal aprobate prin buget, ceea ce întărește restricțiile privind angajările în sistemul public, inclusiv în educație.

Guvernul Bolojan urmează modelul din ultimii ani, aparent, iar organizarea concursului de titularizare în 2026 ar putea fi permisă doar printr-o derogare adoptată ulterior, prin ordonanță de urgență sau memorandum.

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Elevii de la 8 școli din București încep cursurile online din cauza lucrărilor. În toată țara sunt 27 de școli și grădinițe care nu pot organiza cursuri în format fizic / Cîmpeanu: Peste 7.000 de elevi vor face școală online în prima săptămână

Prima zi de școală va fi una de școală online pentru elevii din 27 de unități de învățământ din toată țara, potrivit anunțului făcut de Ministrul de Interne la conferința…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: Eliminarea unor incompatibilități la promovarea pe post a fost cerută de toate universitățile și elimină ipocrizia existentă în sistemul de învățământ superior românesc

Eliminarea anumitor incompatibilități din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante în universități a fost cerută de toate universitățile românești, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Rectorilor, Sorin…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mai mulți profesori și academicieni au fost numiți din pix în grupurile de lucru pentru programele școlare în 2025, fără niciun proces de selecție pe baza de competențe în dezvoltare curriculară, arată Ministerul Educației / Numirea Oanei Fotache drept coordonator științific al grupului pentru Română a fost făcută de doi angajați ai MEC pentru că era decan și că ar fi fost de acord să țină și ședințe online cu profesorii din grup

Nu au existat criterii explicite privind competențele în design curricular sau elaborarea de programe școlare pentru numirea în grupurile de lucru pentru porgramele școlare de liceu a noilor membri, în…
Vezi articolul