Consiliul Național al Elevilor pregătește o metodologie pentru aplicarea gratuității transportului pentru elevi, în vederea redeschiderii școlilor pe 8 februarie pentru elevii de grădiniță, primar și anii terminali

Foto: Pexels.com

Consiliul Național al Elevilor pregătește o metodologie pentru aplicarea legii pe care o vor propune Ministerului Educației zilele viitoare, având în vedere întârzierile de luni de zile din partea autorităților care au aprobat în vară o Hotărâre de Guvern ce reglementează gratuitatea transportului pentru toți elevii în baza carnetului de elev, însă nemaivenind apoi și cu normele metodologice care să detalieze cum trebuie aplicată noua lege.

„Am început să lucrăm la acest draft de metodologie pentru că în săptămânile care urmează se lucrează la legea bugetului de stat și în lipsa acestor proceduri nu se vor putea aloca bani pentru elevii navetiști și nu se va putea rezolva concret problema lipsei accesului la educație pentru elevii defavorizați. Am vorbit în urmă cu două luni cu consiliile județene și aproape toți reprezentanții autorităților locale ne-au spus că vor să acorde banii, dar nu au actul normativ care să fie baza juridică pentru acordarea acestor fonduri și nu se pot acoperi legal dacă vine curtea de conturi. Este foarte important ca normele astea să fie aprobate în timp util, pentru a putea include în bugetul de stat sumele necesare asigurării gratuității. De aceea și ne-am apucat de acest draft, ca să meargă lucrurile mai repede”, a declarat Rareș Voicu pentru Edupedu.ro.

În urma unor discuții avute marți la Palatul Victoria între premierul Florin Cîțu și primari, Emil Boc a declarat: „Privind gratuitatea transportului public, se va găsit o formulă de calcul pentru cost / elev, astfel încât și acest lucru să fie revolzat. Vom vedea la legea bugetului de stat cum va fi rezolvat acest lucru”.

Pe 20 ianuarie 2020, Ministerul Educației anunța într-un comunicat de presă că din anul școlar 2020-2021, „elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”. Pe data de 27 mai 2020, a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor și de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 42/2017.

„În şedinţa Executivului din data de 28.05.2020, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Astfel, elevii vor beneficia în mod gratuit de următoarele: transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic, naveta între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi fiind, astfel, asigurată pe toată perioada anului şcolar. Elevii care sunt şcolarizaţi în România vor beneficia de gratuitate pentru transportul local rutier şi naval, transportul rutier judeţean şi naval între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, transportul interjudeţean şi transportul intern feroviar şi cu metroul”, a informat într-un comunicat de presă Guvernul, la vremea aceea. Însă, nici până acum nu există o metodologie de aplicare a acestei hotărâri.

Sursă foto: Pexels.com

Citește și:
Elevii navetiști spun că gratuitatea pe transport nu se aplică peste tot și că tarifele au crescut în această perioadă a examenelor. CNE cere Parlamentului să modifice OUG privind transportul gratuit
Cât de alambicată este procedura pentru asigurarea transportului gratuit al elevilor, ilustrată grafic de Ministerul Educației
Exit mobile version