Consiliul Național al Elevilor: Școala trebuie să-și ia rolul în serios, anume acela de a forma caractere, de a transmite valori / Salvați Copiii: 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situaţii de bullying în şcoala în care învaţă

Foto: © Rafael Ben Ari | Dreamstime.com

Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor, atrage atenția asupra rolului pe care ar trebui să îl aibă școala și profesorii în privința formării caracterelor elevilor. Semnalul de alarmă confirmă problemele legate de situațiile de bullying din sistemul de educație românesc.

”Am văzut la nivel internațional foarte multe modele de bune practici pe acest peers to peer abuse, pentru că e foarte important și l-am pus pe agenda publică ori de câte ori am avut ocazia, pentru că la Consiliul Elevilor, am fost întotdeauna implicați în asigurarea unui mediu școlar inclusiv de calitate, echitate pentru toți elevii și, mai important, un mediu școlar prietenos pentru că școala nu este doar un loc în care elevii vin, stau 6, 7 ore, 8 ore uneori, primesc informația pe tablă, scrisă, o transcriu, pleacă acasă o memorează, se întorc înapoi.

Nu, nu asta e școala în viziunea elevilor, școala trebuie să treacă peste acest rol, cumva, foarte sec și foarte sobru, de a transmite informațiile dintr-o programă școlară și trebuie să-și ia rolul în serios, anume acela de a forma caractere, de a transmite valori, de a oferi modele pentru că, profesorii sunt poate persoanele cu care elevii petrec cel mai mult timp, chiar mai mult decât petrec cu părinții lor, ori este imperios să avem profesori care să reprezinte adevărate modele de verticalitate, de etică, de profesionalism și de comportament, atunci când întră în interacțiune cu elevii”, a declarat Robert Avram.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Foto: © Rafael Ben Ari | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version