Contract de finanţare de 20 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru infrastructura educațională, medicală și de cercetare, semnat de Universitatea de Medicină din Târgu Mureș

Foto: Leonard Azamfirei - Facebook

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a anunţat, vineri, semnarea unui contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 20.000.000 euro, pentru o serie de obiective cuprinse în Parcul universitar ştiinţific şi tehnologic “Novum Forum”, potrivit Agerpres.

“După exact un an de la începerea negocierilor directe cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), am semnat, la Luxemburg, împreună cu vicepreşedintele BEI, Christian Kettel Thomsen, un contract de finanţare în valoare de 20.000.000 euro, menit să asigure o parte importantă din suportul financiar pentru viitoarele proiecte majore ale Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, a căror valoare totală este de 44.500.000 euro.”, a scris Leonard Azamfirei pe Facebook

Acesta a mai precizat că în contract „sunt incluse 9 obiective de investiţii în infrastructura educaţională, medicală şi de cercetare, inclusiv în Parcul universitar ştiinţific şi tehnologic „Novum Forum” pe care îl dezvoltă UMFST”.

Potrivit rectorului UMFST Târgu Mureş, Banca Europeană de Investiţii este componenta de creditare a Uniunii Europene, iar prin statutul său de cea mai mare instituţie financiară multilaterală din lume, misiunea BEI este de a ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor politicii UE şi de a contribui la dezvoltarea echilibrată a pieţei interne în interesul Uniunii.

Proiectul Parc Universitar Ştiinţific şi Tehnologic “Novum Forum” este unic la nivel naţional, iar prin acesta se doreşte şi construirea unui spital universitar, care va fi construit şi administrat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Prin intermediul componentei de Spital Clinic Universitar se vor asigura servicii medicale şi suport pentru procesul de învăţământ destinat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi pregătire medicală pentru medicii rezidenţi.

Leonard Azamfirei a arătat că Spitalul Clinic Universitar “George Emil Palade” va avea şi o componentă de cercetare importantă în scopul dezvoltării de noi produse sau servicii medicale, se va axa pe cercetare inter şi multidisciplinară, care îmbină medicina, tehnologia, informaţia, serviciile, aspectele de etică, aspectele juridice, soft skills în domenii în care UMFST îşi pregăteşte studenţii.

Potrivit rectorului, pe partea de transfer tehnologic în cazul rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice, Spitalul Clinic Universitar “George Emil Palade” va reprezenta mediul de testare şi implementare a serviciilor şi tehnologiilor pentru o medicină modernă.

Exit mobile version