Cooperativa „munca în zadar”. Cel puțin 888 de școli, obligate să ceară revenirea în activitate cu prezență fizică, deși toți elevii sunt în vacanță. Circuitul hârtiilor degeaba pune în mișcare sute de funcționari în toată țara

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com

8 școli din București își reiau activitatea cu prezență fizică de astăzi, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), potrivit Agerpres. „Nu se întorc elevii, dacă ei sunt în vacanţa şcolară dispusă prin ordinul ministrului Educaţiei. Se întorc cadrele didactice care vor desfăşura alte activităţi (…)”, a declarat aseară purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Ţipişcă. Personalul școlii, al inspectoratului școlar, apoi Direcțiile de Sănătate Publică și cel al prefecturii, unde se organizează comitetele pentru situații de urgență – tot acest aparat format din sute, poate mii de funcționari în toată țara, muncește zilnic în vacanța școlară ca sa aplice prevederile ordinului comun.

Instituțiile de învățământ publice și private care își reiau activitatea au fost precizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii București: ”Cea de-a doua hotărâre a Comitetului se referă la reluarea activităţii pentru unele unităţi şcolare din Municipiului Bucureşti. Este vorba şi despre unităţi şcolare private şi publice, respectiv: Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Liceul Tehnologic „Sf. Pantelimon”, Şcoala postliceală sanitară „Sf. Vasile cel Mare”, Şcoala Gimnazială „Just4kids”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Şcoala Giminazială 167, Liceul Teoretic „Marin Preda” şi Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu””.

Potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, procedura pentru ca școlile să poată intra în sistem online este ca unitățile de învățământ să aibă avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB, urmând să fie adoptată hotărârea CJSU/CMBSU. Iată care sunt articolele din ordinul comun, prin care școlile pot solicita cursuri online:

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii București a explicat care este procedura: „Plecând de la temeiurile de drept și de la situațiile care au determinat suspendarea cursurilor pentru aceste unități de învățământ, simetric s-a presupus adoptarea unei alte hotărâri prin care să se reia activitatea acestor instituții de învățământ. Știți că prin CMBSU trec hotărârile de suspendare a activității în condițiile în care se îmbolnăvesc cadrele didactice, personal auxiliar și alte situații când decide Consiliul de administrație. Pentru aceste opt unități de învățământ pe care vi le-am enumerat, pentru care s-a reglementat situația reluării activității, în această seară, în ședința Comitetului Municipiului București, temeiul de drept a fost cel referitor la faptul că a fost suspendată activitatea pentru cazurile în care CMBSU putea să hotărască, adică nu depindea de Consiliul de administrație sau de inspectoratul școlar”.

Reluarea cursurilor după perioada de suspendare se face astfel, potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății:

Astfel, dacă toată școala intră în online pentru două săptămâni, pentru a putea reveni la activitatea față în față după cele 14 zile, unitatea de învățământ trebuie să solicite avizul ISJ / ISMB și al DSP/DSPMB pentru a se adopta hotărârea CJU / CMBSU.

Conform datelor centralizate de Ministerului Educației, săptămâna trecută, 888 de școli aveau integral activitatea în online:

În perioada următoare, toate aceste școli vor solicita revenirea la activitatea fizică. Acest lucru înseamnă că se vor organiza ședințe ale Consiliului de administrație din cadrul unităților de învățământ, din cadrul inspectoratelor școlare, al DSP-ului și ședințe zilnice ale Comitetului pentru Situații de Urgență. Închiderea școlilor a fost motivată de autorități pentru reducerea mobilității, dar aceste ședințe menționate anterior presupun mobilitate.

Mariana Stancu-Ţipişcă a subliniat că elevii care sunt în vacanţă nu îşi vor relua activitatea în aceste şcoli, ci doar profesorii, cu toate că până acum nicio măsură nu îi împiedica pe profesori să vină la școală, unde este locul lor de muncă și de unde mulți își țineau orele online.

“Nu se întorc elevii, dacă ei sunt în vacanţa şcolară dispusă prin ordinul ministrului Educaţiei. Se întorc cadrele didactice care vor desfăşura alte activităţi, pentru că în unităţile de învăţământ publice şi private, pe lângă activităţile şcolare, activităţile de cursuri, se desfăşoară şi alte activităţi, activităţi specifice procesului de învăţământ, activităţi conexe. Iar reluarea activităţii pentru aceste unități şcolare se impunea simetric tot printr-un act prin care le-a fost sistată sau suspendată activitatea pentru acel interval”, a informat Mariana Stancu-Ţipişcă.

Amintim că șeful DSU, Raed Arafat, a declarat astăzi că se suspendă activitatea cu prezența fizică în școlile și grădinițele particulare și că „nimeni nu-i oprește să facă online”.

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version