Cornelia Popa Stavri, FSLI, despre presiunile unor directori privind boicotul simulărilor naționale: Nu poți să-i tai ziua de muncă unui profesor dacă este în școală și face ore. Este un abuz / Sperăm ca profesorii să aibă tărie și coloană vertebrală pentru că ei știu că noi chiar îi apărăm

Foto: Captură video / Youtube.com

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a spus că este un abuz ca directorii să le spună profesorilor că le taie ziua de muncă, dacă nu participă la simulările examenelor naționale. Reacția vine după ce Sorin Țiplea, lider sindical din județul Vaslui a spus pentru Edupedu.ro că există astfel de presiuni.

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI) a spus într-o declarație pentru Edupedu.ro că este un abuz ca directorii să pună presiune pe profesorii care boicotează simulările naționale, amenințând cu „tăierea unei zile de muncă”.

„Acesta este un abuz. Nu poți să-i tai ziua de muncă dacă profesorul este în școală și dorește să-și facă ore și le face în ziua respectivă, indiferent dacă sunt la clasa a VIII-a sau la alte clase. Nu există așa ceva”, spune Cornelia Popa Stavri.


„Eu i-am sfătuit pe colegii mei care nu participă la activitatea de simulare să fie la clasă la orarul zilnic și să-și anunțe elevii că sunt la clasă. Sperăm să aibă tărie și coloană vertebrală (n red profesorii), pentru că ei știu că noi chiar îi apărăm, noi suntem de partea lor. Le-am explicat că este simulare, adică o activitate suplimentară și pentru a participa la o activitate suplimentară trebuie să-ți dai acordul. Orice activitate pe care o faci, forțat înseamnă exces de autoritate. Am înțeles că au cedat o parte dintre colegi”, spune Cornelia Popa Stavri.

Liderul sindical subliniază că boicotul nu este doar al profesorilor, ci și pentru directori și inspectori care acum au norma de predare crescută în urma legii 141.


„Protestul este atât pentru colegii profesori, cât și pentru directori și inspectori, pentru obligația de catedră excesivă pe care o au, pentru că nu-și pot îndeplini atribuțiile de serviciu, nici ca profesori nici ca personal de conducere îndrumare și control. Nu mi se pare normal să amestecăm atribuțiile de la clasă cu atribuțiile manageriale în asemenea hal, astfel încât să nu mai înțelegem nimic și să nu avem autoritate în școală și organizare”, mai spune președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4.

Informații de context

Sorin Ţiplea, liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, a declarat pentru Edupedu.ro că există presiuni din partea unor directori asupra profesorilor. „Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori care fac presiuni și le-au spus profesorilor că le taie ziua de muncă (dacă nu participă la simulările examenelor naționale – n.red)”, a precizat aceasta.

„Mi s-a adus la cunoștință faptul că sunt unii directori care fac presiuni și le-au spus profesorilor că le taie ziua de muncă (dacă nu participă la simulările examenelor naționale – n.red). Există astfel de presiuni. Da, sunt directori care au făcut acest lucru, nu neapărat foarte mulți, dar sunt”, a spus liderul sindical.

Sorin Ţiplea a menționat că există o problemă „mare” în privința aplicării legislației în mod corect. Acesta a explicat că Ministerul Educației nu este angajatorul profesorilor, pentru că „în lege scrie foarte clar că unitatea școlară este angajatorul”:

„La Ministerul Educației – și mă refer la întregul sistemul de învățământ, nu e vorba doar de județul Vaslui – este o mare problemă în ceea ce înseamnă aplicarea legislației în mod corect. Ei nu înțeleg că, până la urmă, ministerul nu poate atribui sarcini, pentru că nu el este angajatorul meu, el este doar un coordonator metodologic al unor politici educaționale, dar nu este angajatorul meu, la fel cum nici inspectoratul școlar nu poate să-mi dea sarcini, pentru că în lege scrie foarte clar că unitatea școlară este angajatorul.”

Liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui a precizat că simulările reprezintă o muncă suplimentară și această activitatea nu este prevăzută în norma de 40 de ore pe săptămână:

„În mod normal, dacă eu mă duc să prestez o muncă, de exemplu, la simulări, la examenele din vară sau la o olimpiadă care este organizată, să zicem, de către inspectoratul școlar, unitățile de învățământ trebuie să dea ordine de serviciu, pentru că eu nu mă pot duce să prestez o muncă pentru un alt angajator fără un ordin de serviciu. Dar o astfel de muncă nu poate fi făcută decât cu acceptul meu, conform Codului Muncii, articolul 120, pentru că aceasta reprezintă o muncă suplimentară, ea nu este normată. Dacă ne uităm cu atenție la ce spune Legea învățământul preuniversitar nr. 198/2023, această muncă nu este o muncă normată în cuprinsul celor 40 de ore. (…)”

Sorin Ţiplea a spus că profesorii care evaluează lucrările de la simulări prestează o muncă pentru un alt angajator – detalii aici

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, le-a transmis profesorilor că le respectă dreptul de a-și exprima nemulțumirile, dar că e gata să organizeze simulările cu acele cadre didactice care nu participă la boicot. În același timp, ministrul spune că sunt suficienți profesori evaluatori înscriși pentru a organiza simulările celor două examene, Evaluarea Națională 2026 și Bacalaureat 2026, dar subliniază, în poziția oficială transmisă presei, că profesorii se mai pot înscrie să participe la simulări până pe 12 martie.

Potrivit Ministerului Educației, în cazul în care profesorii boicotează simulările examenelor naționale din 2026, care urmează să se desfășoare începând cu 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au acuzat Guvernul și Ministerul Educației că dau „un apel la iresponsabilitate”, după ce au cerut profesorilor „responsabilitate profesională” pentru organizarea simulărilor examenelor naționale. „Este un discurs profund ipocrit, rostit de reprezentanții unui aparat de stat care a legiferat, cu bună știință, iresponsabilitatea față de viitorul copiilor noștri”, au transmis sindicatele într-un comunicat public pe 6 martie.

Angela Casariu, profesoară de Istorie la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani, a declarat pentru TVR Info că acțiunea de a boicota simulările examenelor naționale „nu trebuie văzută ca o acțiune împotriva elevilor”. Aceasta a afirmat că „suntem la capătul puterilor”.

Recent, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că vor fi boicotate simulările examenelor naționale, conform datelor centralizate ale referendumului trimis în școli. „Marea majoritate înclină către neparticipare. Oricum, atât greva, cât și neparticiparea, până la urmă, ne conduc către exact același lucru, adică boicotarea simulărilor”, a spus liderul sindical.

Ministerul Educației și Cercetării a trimis către inspectoratele școlare procedura oficială pentru organizarea și desfășurarea simulărilor examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2025-2026.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” le solicită profesorilor să nu semneze documente prin care își asumă participarea la organizarea simulărilor examenelor naționale din luna martie, invocând presiuni exercitate asupra școlilor și cadrelor didactice.

În luna aprilie ar putea fi declanșat referendumul pentru greva generală de la finalul lunii mai, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, document consultat de Edupedu.ro. „Dacă Guvernul nu adoptă măsuri reale, în aprilie 2026 vom declanșa referendumul pentru grevă generală, cu posibilă începere în ultima decadă a lunii mai 2026”, se arată în document.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:
Calendar simulare Bacalaureat 2026:
Exit mobile version