Creșele vor primi copii de la 0 luni, nu de la 11 luni, cum decisese Ministerul Educației, iar la „grupa mare” vor putea fi și câte 20 în grupă, potrivit modificărilor Legii Educației adoptate de Senat / Forul a decis ca toate creșele existente acum, de stat, particulare și confesionale, să fie acreditate din oficiu, fără să mai treacă pe la ARACIP

Foto: Pixabay.com

Legea Educației a fost modificată din nou în Senat miercuri, când camera superioară a Parlamentului a aprobat cu amendamente legea pentru aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale. Este vorba despre ordonanța care prevedea trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației, de la primării și transformarea acestor instituții din centre de îngrijire în unități de învățământ.

Senatorii au modificat forma aprobată de Guvern astfel încât toate creșele existente, inclusiv cele care sunt și rămân la consiliile locale, pentru că trecerea acestora la minister este opțională pentru fiecare autoritate locală, să devină acreditate „prin efectul legii”. Acreditarea este sinonimă cu primirea finanțării de 15.000 de lei/copil antepreșcolar/an și cu faptul că aceste creșe nu mai trebuie să îndeplinească rigorile cerute de ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, în acest domeniu. Cele care se înființează după apariția acestei legi vor fi obligate să treacă prin procesul de autorizare și apoi acreditare.

Prin proiectul adoptat în calitate de for decizional, Senatul introduce grupe și la creșă, ca la grădiniță, coboară vârsta preșcolarilor care pot fi înscriși până la cea a unui nou-născut – 0 luni, față de 11 luni cât prevăzuse ministerul, și totodată majorează semnificativ numărul de copii care pot fi înscriși în aceste noi grupe.

Concret, înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

Prin triplarea numărului de copii, de la 7 la 20, într-o grupă de creșă, cresc costurile pentru autorități.

Acreditarea tuturor – cadoul oferit de Senat

Toate creşele care funcţionează deja în anul şcolar 2021-2022, cele din sistemul public de stat, arondate unităţilor de învăţământ desemnate de inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, precum şi creşele confesionale şi cele din învăţământul particular sau creşele construite şi înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, care desfăşoară activitate cu antepreşcolarii în anul şcolar 2021-2022, sunt considerate unităţi de învăţământ acreditate prin efectul legii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se supun prevederilor acesteia”, prevede legea trimisă la promulgare.

Articolul în forma adoptată de Guvern, modificat acum: „Toate creșele din sistemul public de stat, arondate unităților de învățământ preșcolar desemnate de inspectoratele școlare județene/al municipiului București, începând cu anul școlar 2021-2022, precum și creșele din sistemul privat acreditat sau creșele construite și înființate de autoritățile administrației publice locale în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, care demarează activitatea cu antepreșcolarii în anul școlar 2021-2022, sunt considerate unități de învățământ acreditate prin efectul legii, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, și se supun prevederilor acestei ordonanțe de urgență”.

Diferența între articolul adoptat de Senat și cel adoptat de Guvern în OUG 100/2021 este că în prima formă era vorba despre o continuare a acreditării pentru unitățile de învățământ deja acreditate, inclusiv cele particulare. Acum acreditarea se oferă, practic, cadou „prin efectul legii”, pentru toate creșele existente „care funcționează deja”, inclusiv cele „confesionale și învățământul particular”.

Forma trimisă spre promulgare este aceasta:

Proiectul a fost adoptat miercuri cu votul PSD, PNL, USR-PLUS. S-au abținut cei de la AUR.

Articolul este în curs de actualizare

Exit mobile version