Cronologie: Momentele esențiale din viața Reginei Elisabeta, cel mai longeviv monarh britanic și englez (1952-2022)

Foto: Facebook.com / British Royal Family

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a încetat din viață la vârsta de 96 de ani și 70 de ani pe tron. Iată câteva jaloane din lunga ei viață și activitate.

1926, 21 aprilie – se naște la Londra Elisabeta, fiica prințului Albert Frederick Arthur George, la acea data al doilea în linia de succesiune la tron

1936, 11 decembrie – regele Eduard al VIII-lea abdică, fiind înlocuit de tatăl Elisabetei, care ia titlul de George al VI-lea, iar Elisabeta devine moștenitoarea tronului

1947, 20 noiembrie – Elisabeta se căsătorește cu Philip de Mountbatten, fost prinț de Grecia și Danemarca; la nuntă este invitat și Regele Mihai al României;

1948, 14 noiembrie – se naște primul copil al Elisabetei, Charles, care devine prinț moștenitor. Regina va mai avea trei copii: Anne (1950), Andrew (1960) și Edward (1964)

1952, 6 februarie – Regele George al VI-lea moare și este urmat la tron de fiica sa mai mare, care ia titlul de Elisabeta a II-a. Prim ministru în acel moment era Winston Churchill, primul dintre cei 15 premieri din timpul domniei reginei.

1953, 2 iunie – Regina Elisabeta este încoronată la Westminster Abbey, Londra

1953, noiembrie – Regina și Prințul Philip încep primul tur al Commonwealth-ului, numele fostului Imperiu Britanic, în Australia și Noua Zeelandă

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Vezi pe G4Media.ro și:
Cine a fost Regina Elisabeta a II-a: Domnia sa a cuprins 15 prim-miniștri, începând cu Winston Churchill, născut în 1874, și incluzând-o pe Liz Truss, născută 101 ani mai târziu
Cinci momente definitorii ale Reginei Elisabeta – de la Încoronare la COVID și la „Annus horribilis” – analiză Skynews
Moment emoționant la Castelul Windsor: a apărut curcubeul imediat după anunțul că Regina Elisabeta a murit
Exit mobile version