Cum explică PSD că proiectul opoziției privind introducerea cursurilor de prim-ajutor în școli a picat în Senat: ”Am întrebat dacă sunt fonduri europene, au spus că nu/ Bugetul este încărcat”

Foto: Pexels.com

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat miercuri despre votul negativ dat în Senat de coaliţie pe un proiect de lege al Opoziţiei, privind introducerea de cursuri de prim ajutor în şcoli că în comisia de buget au întrebat care este sursa de finanţare, dacă sunt fonduri europene, şi li s-a spus că nu, aceasta fiind motivaţia pentru respingerea proiectului, transmite News.ro. Oprea a arătat că PSD consideră că aceste cursuri de prim ajutor trebuie introduse în programa şcolară, aşa cum se întâmpla în trecut, potrivit G4Media.

”Acest lucru poate fi făcut în şcoli, eu în copilărie şi când eram în şcoală am primit aceste cursuri de la profesori, se făceau astfel de cursuri fără nicio problemă şi este un lucru care trebuie să intre din punctul nostru de vedere în şcolile din România, în programa şcolară. Acest lucru poate fi valabil în toate şcolile din România”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul radu Oprea, despre votul negativ din Senat pe un proiect al Opoziţiei care propunerea introducerea voucherelor pentru cursuri de prim ajutor.

​​Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Exit mobile version