Cum trăiau oamenii acum 6.000 de ani în Moldova: creșterea vitelor era principala sursă de hrană, iar vânătoarea avea un rol secundar, arată un studiu realizat de cercetători români pe aproape 1.000 de resturi osoase descoperite la Topolița, Neamț

Foto: Vasile Diaconu

Locuitorii unei așezări preistorice din actualul județ Neamț își asigurau hrana în principal prin creșterea animalelor, în special a bovinelor, în timp ce vânătoarea avea un rol secundar. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu arheozoologic realizat de cercetători români, care au analizat 931 de resturi osoase descoperite în situl de la Topolița, aparținând culturii Precucuteni, din mileniul al V-lea î.Hr. Cercetarea, publicată în revista științifică Arheologia Moldovei, oferă informații despre alimentația, economia și mediul în care trăiau comunitățile preistorice din estul României.

Cercetătorii au analizat oase, dinți și fragmente de coarne descoperite în timpul campaniilor arheologice desfășurate între 2019 și 2023 în situl Topolița – „La Nord-Vest de Sat”, din comuna Grumăzești, județul Neamț.

Din cele 931 de resturi osoase examinate, 668 au putut fi identificate taxonomic, iar 263 au rămas neidentificate la nivel de specie, din cauza fragmentării. Dintre resturile identificate, 94,16% aparțin animalelor domestice, 4,79% animalelor sălbatice, iar pentru 1,05% nu s-a putut stabili dacă provin de la porci domestici sau mistreți.

Bovinele domină categoric materialul analizat, reprezentând 82,34% dintre resturile identificate. Acestea sunt urmate de ovine și caprine (7,19%), porci domestici (4,49%) și câini (0,15%).

Potrivit autorilor, rezultatele indică o economie bazată în principal pe creșterea animalelor, bovinele reprezentând cea mai importantă resursă animală pentru comunitate.

Prezența câinelui este documentată printr-un singur fragment osos, însă cercetătorii precizează că nu au identificat dovezi ale consumului acestui animal.

Animalele erau sacrificate frecvent înainte de maturitate

Analiza dinților și a dezvoltării oaselor a permis cercetătorilor să estimeze vârsta la care erau sacrificate animalele.

În cazul bovinelor, majoritatea indivizilor identificați aveau mai puțin de doi ani și jumătate, deși au fost descoperite și resturi provenite de la animale mai bătrâne, inclusiv de peste patru ani.

Această distribuție sugerează că animalele erau crescute și exploatate în moduri diferite, nu exclusiv pentru obținerea cărnii.

O situație asemănătoare a fost observată la oi și capre, unde majoritatea erau sacrificate înainte de atingerea maturității biologice. În schimb, cei trei porci domestici identificați depășiseră vârsta de 13 luni.

Cercetătorii au constatat și că în așezare se desfășurau activități de tranșare și preparare a animalelor. Aproximativ 20% dintre resturile analizate prezintă urme de tăiere, iar 10,53% au urme de ardere.

Faptul că au fost identificate oase din toate regiunile anatomice ale principalelor animale domestice sugerează că sacrificarea, tranșarea și consumul se realizau chiar în interiorul așezării.

Cai sălbatici, cerbi, mistreți și urși în apropierea așezării

Deși vânătoarea avea o contribuție redusă la economia comunității, cercetătorii au identificat resturi aparținând a șase specii de mamifere sălbatice.

Cele mai numeroase provin de la cai sălbatici, urmați de cerbi și mistreți. Au fost identificate și resturi de bour, căprior și urs brun.

Prezența acestor animale oferă indicii despre mediul natural din regiune în urmă cu aproximativ 6.000 de ani.

Potrivit autorilor, bovinele domestice și caii sălbatici indică existența unor suprafețe deschise, favorabile pășunatului, în timp ce cerbii, mistreții și urșii sugerează prezența pădurilor în apropierea așezării. Căpriorii și bourii indică și existența unor zone de tranziție între pădure și spațiile deschise.

Un rezultat interesant este că resturile de cai sălbatici au cea mai mare pondere în cadrul faunei sălbatice identificate la Topolița, comparativ cu celelalte situri precucuteniene analizate până acum.

O comunitate asemănătoare celei de la Târpești

Autorii au comparat rezultatele de la Topolița cu cele obținute în alte așezări ale culturii Precucuteni, printre care Târpești, Isaiia, Târgu Frumos și Andrieșeni. Cea mai apropiată situație a fost identificată la Târpești, sit aflat la aproximativ șase kilometri vest de Topolița.

La Topolița, animalele domestice reprezintă 94,16% dintre resturile identificate, iar la Târpești proporția este de 94,65%.

Această asemănare sugerează existența unor strategii economice comparabile în comunitățile precucuteniene din regiune, bazate în special pe creșterea bovinelor.

Cum au fost realizate cercetările și care sunt limitele studiului

Materialul arheozoologic a fost analizat în Laboratorul de Arheozoologie al Facultății de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Pentru identificarea speciilor, cercetătorii au comparat fragmentele descoperite cu oase din colecții de referință și atlase de anatomie comparată. Vârsta animalelor a fost estimată în principal prin analiza dentiției, completată, acolo unde a fost posibil, de examinarea dezvoltării oaselor.

Autorii precizează că gradul ridicat de fragmentare a materialului a limitat unele analize. De exemplu, nu a fost posibilă estimarea înălțimii animalelor, deoarece nu au fost descoperite oase lungi complete, necesare pentru efectuarea calculelor.

De asemenea, determinarea sexului a fost posibilă pentru un singur exemplar de bovină, identificat ca femelă pe baza morfologiei cornului.

Proporțiile calculate reflectă distribuția resturilor osoase identificate în eșantionul studiat și nu pot fi interpretate direct ca procente ale alimentelor consumate sau ale animalelor existente în comunitate.

Cercetarea contribuie la reconstituirea modului de viață al comunităților eneolitice din estul României, arătând că acestea practicau o economie în care creșterea animalelor avea un rol central, iar vânătoarea completa resursele disponibile.

Exit mobile version