Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Iohannis privind legea referitoare la școala online pe perioada stării de urgență

educația digitală

Foto: Pexels.com

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, potrivit Agerpres, care citează un comunicat CCR.

Acesta arată că judecătorii au decis că Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său, hotărârea fiind luată cu unanimitate de voturi.

Legea criticată de Iohannis completează Legea educaţiei naţionale şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie. Prin completările propuse se urmăreşte crearea cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online.

Potrivit lui Iohannis, prin modul în care a fost adoptată, însă, legea, a fost  deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Foto: Pexels.com

Exit mobile version