Dacă părintele anunță dirigintele sau învățătorul că al său copil are simptome, elevul stă acasă și nu se pun absențe, spune ministrul Educației

Foto: captură Youtube

Dacă părintele anunță dirigintele sau învățătorul că al său copil are simptome, elevul stă acasă și nu se pun absențe, spune ministrul Educației la Realitatea PLUS. Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că acest lucru va însemna reducerea efectivelor de elevi care vor fi prezenți fizic la cursuri, iar asta va duce automat la o distanțare mai mare a elevilor în clase.

„Elevii care au simptome. Simptomele să știți că sunt apreciate în prima parte a triajului de către părinți. În momentul în care un părinte vine și spune că elevul, „copilul meu nu merge la școală pentru că mi se pare că are simptome”, el nu va veni la școală.

Anticipez, dacă vreți putem să discutăm și pur teoretic, dar real vor fi multe astfel de situații în care pe baza acestui motiv, „mi se pare că al meu copil are simptome”, nu va veni la școală. (…)

Atâta timp cât părintele anunță dirigintele sau învățătorul, nu se pun absențe. Acest lucru va diminua efectivele și va face exact ceea ce trebuie să facă – distanțare mai mare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, „părinții au obligația să anunțe unitatea de învățământ cu privire la absența elevului în următoarele situații:

– elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;

– elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;

– elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină”.

Foto: captura Youtube

Exit mobile version