“Datorită meditațiilor” elevii se concentrează mai puțin la școală, spune consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă „cum te simți, cum te pot ajuta”, decât plătindu-i meditații

Radu Szekely / Foto: Silviu Matei - Agerpres Foto

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, a spus într-o intervenție la Digi24, că “un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil: cum te simți, cum te pot ajuta, decât plătindu-i meditații”, făcând referire la chestionarul online realizat de Salvați Copiii, din care reieșea faptul că elevii se simt extenuați și copleșiți și consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă și din meditații.

“Efectele școlii din perioada pandemiei se simt încă, revenirea la școală a elevilor nu reușeste să recupereze o învățare care în mod normal se produce în timp, iar condițiile nu au fost optime,” a spus consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, întrebat la Digi24 despre răspunsurile chestionarului online al Salvați Copiii, care subliniază că elevii au avut nevoie de ajutor pentru a recupera materia.

1 din 3 elevi de clasa a VIII-a care au răspuns chestionarului se consideră pregătit pentru Evaluarea Națională, iar aproape 2 din 10 se simt nepregătiți. 51% dintre copii consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, 13% de ajutor prin intermediul meditațiilor, iar 9% din partea familiei (părinți și frați).

“Să recuperezi pierderi de doi ani într-un semestru este extrem de dificil, presiunea pusă pe copii este foarte mare. Se simt triști, știam acest lucru. Studii anterioare ne-au arătat că există un număr tot mai mare de copii care suferă de depresie mai ușoare sau mai grave, însă trebuie subliniat faptul că elevul merge totuși în sala de examen singur, pentru el presiunea asta este foarte mare, ar trebui ca familii, profesori, prieteni să fim alături de ei mai mult, dincolo de cuvinte, nu să le spunem suntem alături de tine ci să ne concentram energia pe susținerea lor emoțioanală. Chiar dacă eu nu sunt părinte, îmi place să cred că un părinte poate face mai mult dacă îl întreabă pe copil la masă: cum te simți, cum te pot ajuta, decât plătindu-i meditații,” a spus Radu Szekely.

El a adăugat faptul că profesorii trebuie să reducă și ei presiunea pusă pe elevi. “La fel și colegii mei profesori pot face același lucru, trebuie să încurajăm copiii, să încercăm să reducem presiunea. Profesorii sunt conștienți că fiind învățământ obligatoriu, fiecare elev își va găsi rolul undeva. Rolul Evaluării Naționale este acela de orientare, în funcție de notele pe care le iau se vor îndrepta spre o formă de învățământ sau alta, dar nimeni nu va fi lăsat pe drumuri.  

Noi ca profesori trebuie să reducem presiunea în acest sens. Să ne concentrăm pe ceea ce știu elevii, să le scoatem în evidență faptul că sunt pregătiți, să îi ajutăm, mai au 2 luni. Din păcate, datorită meditațiilor, (aici stiu că e o vină partajată între cadrele didactice si părinți) de multe ori plătim meditații pentru copii, asta îi face să fie mai puțini atenți la ore, se concentrează mai puțin la școală pentru că ei știu că oricum vor recupera la meditații, și activitatea la clasă e afectată de acest fenomen. Simulările sper că îi ajută pe copii să se simtă mai pregătiți. Profesorul trebuie să îl încurajeze pe elev,” a concluzionat Radu Szekely.

Exit mobile version