Absența universităților românești din primele 1.000 de poziții ale clasamentului Shanghai este cauzată de modul în care este organizat sistemul universitar, nu de pregătirea individuală a profesorilor, cercetătorilor sau studenților, a susținut Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, într-un interviu acordat duminică, 20 septembrie TVR Info.
Acesta a prezentat trei modele care ar putea ridica universitățile în clasamentele internaționale: comasarea instituțiilor din marile centre academice, universități de elită cu mai puțini studenți la licență și integrarea institutelor de cercetare.
- Amintim că Romania lipsește pentru al patrulea an consecutiv din Shanghai Ranking, reputatul clasament internațional al universitaților. Din Europa Centrală și de Est, 22 de universități sunt prezente în clasamentul pe 2026
- CLASAMENT Universitățile românești au o prezență modestă în rankingul global Shanghai după domenii de studiu 2026: Doar 18 apariții în topurile pentru 57 de domenii, cu sute de universități fiecare
Întrebat de ce România nu are, de patru ani, nicio universitate în primele 1.000 de instituții incluse în clasamentul Shanghai, Mihai Dimian a spus că situația este mai veche.
„Sigur că înainte era top 500 și nici acolo nu aveam universități. Deci, este o situație care nu durează de patru ani, ci de mai mulți ani. Ideea este că avem un anumit model de universitate în România”, a declarat ministrul Educației.
Prima variantă: unirea universităților din marile centre academice
Prima soluție prezentată de ministru este comasarea universităților de stat din București și din celelalte mari centre universitare.
„Dacă unești toate universitățile de stat din București, fără cele private, vei constata că nu ajungi doar în top 1.000, ci chiar în top 500, fără să schimbi nimic în activitatea lor de predare și cercetare.
Dacă faceți calculele și analizați rezultatele obținute prin unirea universităților din București, Cluj, Iași sau Timișoara, veți vedea că acestea ar ajunge acolo.
Nu pot decide eu acest lucru, repet, dar, dacă doriți o universitate în top, atunci, fără să se schimbe nimic în România, puteți ajunge acolo în acest mod. Sigur că întrebarea este: ar fi mai bine pentru studenți? Nu neapărat, dar am atinge acest obiectiv.
La noi s-a mers pe ideea comasării cu o universitate din afara orașului principal. Dar aceasta nu aduce suficiente rezultate suplimentare în cercetare. Sau se vorbește despre desființarea unor universități. Dacă desființezi aceste universități, poate economisești 10-15% din buget, dar nu acest lucru te va duce în clasamentele internaționale”, a declarat Mihai Dimian.
Al doilea model: universități de elită, cu mai puțini studenți la licență
O altă variantă prezentată de Mihai Dimian este crearea unor universități de elită, după modelul unor instituții precum Harvard sau Princeton.
„Dacă mergeți la Harvard sau la Princeton, nu veți vedea 100.000 de studenți, ci mai puțini decât au multe universități din România: 15.000-20.000 de studenți. De ce? Pentru că acolo piramida este inversată față de cea de la noi”, a explicat acesta.
Ministrul a spus că universitățile românești au cei mai mulți studenți la licență și tot mai puțini la masterat și doctorat, în timp ce instituțiile de elită selectează un număr mai mic de studenți și pun un accent mai mare pe cercetare.
„În România, chiar și universitățile considerate de top și-au creat o piramidă în care cei mai mulți studenți sunt la licență, mai puțini la masterat și și mai puțini la doctorat. Acolo sunt puțini studenți la licență, selectați dintre cei mai buni. Când lucrezi cu ei, faci deja cercetare, nu doar predare.
Nu aș spune că profesorii noștri sunt mai slab pregătiți sau cercetători mai puțin buni decât cei de acolo, ci că îi încărcăm cu foarte multe ore, în special cu ore de licență, care înseamnă predare și foarte puțină cercetare”, a afirmat Mihai Dimian.
Finanțare mai mare pentru universitățile care reduc numărul studenților la licență
Mihai Dimian a susținut că universitățile care ar reduce numărul studenților de la licență ar trebui să primească o finanțare mai mare pentru fiecare student, astfel încât diminuarea numărului de beneficiari să nu conducă la pierderea finanțării.
„Bănuiesc că universităților care ar putea să se îndrepte în această direcție și să devină universități de elită le este teamă că, la un moment dat, va veni un ministru care le va acorda finanțare numai în funcție de numărul studenților. Având puțini studenți, ar primi și o finanțare redusă.
Atunci trebuie să existe o înțelegere: «Îți reduci numărul studenților de la licență, dar îți creștem finanțarea per student dacă faci acest lucru», astfel încât timpul profesorilor să fie orientat mai mult către cercetare”, a spus Mihai Dimian.
Al treilea model: institute de cercetare integrate în universități
A treia variantă este integrarea institutelor de cercetare în universități sau acordarea finanțării necesare pentru ca instituțiile de învățământ superior să își înființeze propriile structuri de cercetare.
„Gândiți-vă că la Cambridge sunt 3.000 de cercetători postdoctorali și tineri cercetători. Noi avem în jur de 300 în toată țara”, a declarat Mihai Dimian.
Ei sunt cei care creează și generează cunoaștere, care ulterior se regăsește în articole, în citări și poate chiar în premii internaționale.
Noi suntem într-o competiție inegală. Comparăm o universitate care nu are un institut de cercetare cu o universitate care are câte un institut de cercetare în fiecare domeniu. Cercetătorii din aceste institute sunt cei care produc principalele rezultate”, a declarat Mihai Dimian.