Nu sărbătoresc Halloweenul ca să-i învăț pe copii să creadă în fantome. Îl folosesc ca prilej să ne jucăm, să vorbim despre frici și să le arăt că uneori un lucru care pare înfricoșător devine mai ușor de înțeles când îl privim împreună.
Halloweenul are o istorie veche și amestecată. Originile sale sunt legate, în general, de Samhain, o sărbătoare a comunităților celtice, asociată cu încheierea recoltei și trecerea spre sezonul rece. În timp, tradițiile s-au întâlnit cu sărbătorile creștine dedicate tuturor sfinților și celor adormiți, iar seara de dinaintea Zilei Tuturor Sfinților a ajuns să fie numită „All Hallows’ Eve”, de unde vine numele Halloween. Costumele, dovlecii și obiceiurile de azi s-au format treptat, în locuri și perioade diferite. Așadar, Halloweenul pe care îl întâlnim astăzi nu este o tradiție rămasă neschimbată dintr-un singur moment al istoriei, ci una care s-a transformat de-a lungul secolelor.
Pentru mine, la școală, sensul activității nu stă în vrăjitoare, schelete sau dovleci. Stă în felul în care îi însoțesc pe copii prin experiență. Înainte de paradă, am vorbit despre personaje și despre frică. Le-am spus că fantomele și monștrii din povești sunt imaginari, iar copiii au avut ocazia să spună ce simt și ce îi sperie. Mulți mi-au spus apoi că nu le mai este frică de întuneric. Nu fiindcă o conversație ar șterge orice teamă, ci fiindcă, uneori, un copil se liniștește când găsește cuvinte pentru ceea ce simte și vede că poate vorbi despre acel lucru fără să fie luat în râs.
Parada costumelor le-a oferit copiilor și un moment în care să se arate așa cum și-au dorit. Unii au venit curajoși, alții timizi; unii au râs, alții au avut nevoie de puțin timp să se obișnuiască. Pentru câteva clipe, fiecare a putut să fie personajul ales și să fie privit cu interes de colegi. În jocul de rol, copiii își imaginează situații, negociază roluri, comunică și învață să participe împreună. Specialiștii în dezvoltarea copilului descriu jocul imaginar ca pe un context în care cei mici pot exersa interacțiunea și pot observa că ceilalți au gânduri și sentimente proprii. Asta nu înseamnă că o singură activitate produce automat toate aceste beneficii; înseamnă că, atunci când este organizată cu grijă, poate deschide astfel de ocazii de învățare.
Mai este ceva ce nu vreau să pierd din vedere: copiii nu trebuie forțați să participe și nici puși în situația de a-și înfrunta o teamă înainte să fie pregătiți. Un copil poate să nu vrea costum, să nu se simtă confortabil cu anumite imagini sau pur și simplu să nu fie atras de activitate. Rolul meu este să observ, să explic și să ofer un cadru sigur, în care fiecare să poată alege cât de mult se implică. O activitate devine educativă prin felul în care o construim, prin grija față de copii și prin respectul pentru familii, nu doar pentru că îi punem o etichetă frumoasă.
Știu că Halloweenul nu este pe placul tuturor și respect acest lucru. Într-o clasă, experiențele și sensibilitățile familiilor sunt diferite. De aceea, cred că putem discuta deschis despre activități și putem căuta forme potrivite pentru copii, fără să transformăm o sărbătoare într-un motiv de judecată sau de conflict.
Pentru mine, parada aceasta va rămâne o amintire frumoasă: copiii în costume, emoția dinaintea prezentării și discuția sinceră despre frică. Nu pentru că totul a fost perfect și nici pentru că fiecare copil sau părinte a privit activitatea la fel, ci pentru că am petrecut un moment împreună și am învățat ceva unii despre alții. Iar dacă un copil pleacă acasă puțin mai liniștit, puțin mai curajos sau doar cu o poveste pe care o va ține minte, atunci cred că timpul acela a avut rost.
______________
Despre autor: Profesorul pentru învățământ primar Petruț Rizea cunoscut în spațiul public pentru intervențiile sale pe teme de educație și sănătate mintală este profesor la Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” și absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.