Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 195 „Hamburg” din Sectorul 3, cea mai mare școală din Capitală, cu peste 2.000 de elevi, și-a dat demisia în bloc, a confirmat pentru Edupedu.ro directoarea Ștefania Voicu, sâmbătă, 6 septembrie. Decizia vine cu doar două zile înainte de începerea cursurilor, programată pentru luni, 8 septembrie. În paralel, peste 230 de părinți ai elevilor de clasa a III-a care ar urma să facă ore zilnic de la 11 la 14 au depus sesizări și au anunțat că vor merge în instanță, acuzând că elevii lor sunt obligați să învețe într-un sistem „haotic, abuziv și ilegal”.
- Întrebată de motivul demisiei, directoarea Ștefania Voicu nu a mai răspuns mesajelor reporterului Edupedu.ro.
- Școala Gimnazială „Hamburg” Nr. 195 are trei directori adjuncți, potrivit prezentării de pe site-ul instituției: Ionel – Marius Țolescu, Simina – Maria Oncete și Ana – Maria Tudor.
În cel mai recent document transmis Edupedu.ro, părinții descriu situația actuală a școlii prin trei cuvinte: „haos, abuz și intimidare”. Aceștia reclamă că școala a intrat într-un amplu proces de renovare și extindere, iar organizarea procesului de învățământ a fost lăsată pe ultima sută de metri, pentru aproximativ 2.000 de elevi. La dispoziție rămân doar două corpuri active și containere „amplasate efectiv pe trotuar, în parcare, în ciuda faptului că școala oricum este supraaglomerată, în total fiind aproximativ 86 de clase”.
Potrivit părinților, vineri, pe 5 septembrie, în ajunul începerii școlii, conducerea le-a comunicat un „program provizoriu, program haotic, ilegal, deoarece maschează un învățământ în trei schimburi, deși această formă de organizare este ilegală, cum de altfel au declarat recent atât Ministerul Educației, cât și Inspectorul școlar general”. Ei acuză că, fără nicio consultare prealabilă și fără o analiză de impact, s-a decis ca „aproximativ 230 de elevi în vârstă de 8-9 ani din 10 clase de a III-a să învețe provizoriu de la 11:20 și până la 14:00”.
Sesizarea ridică și întrebări legate de efectele asupra familiilor: „Cine îi duce la școală? Cine îi ia de la școală? Cine suportă costurile exorbitante pentru această situație? Cine răspunde pentru faptul că părinții sunt nevoiți să își reducă programul de lucru? Cine răspunde pentru faptul că acești copii vor fi nevoiți să fie sacrificați? Cine răspunde dacă se întâmplă un accident cu un astfel de copil?”. Părinții afirmă că, în paralel, s-a declanșat „o amplă acțiune de hărțuire și intimidare a acestora și a copiilor, pentru a se renunța la atitudinea de revoltă”.
„În acest sens, noi, părinții a 230 de elevi, am luat decizia de a apela la concursul instanțelor de judecată pentru a ne face dreptate, pentru a reclama toate ilegalitățile și pentru a ni se repara prejudiciul suferit”, se arată în sesizarea transmisă redacției.
- Izabela Nichifor, părintele unui elev de clasa a III-a, avocat, spune pentru Edupedu.ro că în instanță vor fi atacate acte administrative precum „decizia Consiliului de Administrație prin care s-a aprobat acest program. Nu avem un format fizic al acestei decizii, dar operațiunea juridică există la acest moment, pentru că ni s-a comunicat un program aprobat chiar și provizoriu”. „Nu știm unde vor învăța copiii, în două schimburi cu trei serii, mascat, deci ilegal”.
Informații de context. Edupedu.ro a relatat pe 27 august că, la doar două săptămâni înainte de începerea școlii, elevii de la nr. 195 nu știau în ce schimb vor învăța și de la ce oră vor începe cursurile. Situația era cauzată de șantierul de extindere și modernizare, cu termen de finalizare septembrie 2026, potrivit primarului Robert Negoiță.
Părinții primiseră atunci un formular online cu trei variante de program, inclusiv una care propunea reducerea orelor la 45 de minute și rotația claselor, fără să se precizeze frecvența acestei alternări. Conducerea școlii declara atunci pentru Edupedu.ro că „se analizează organizarea programului în două schimburi” și că va solicita aprobarea Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru eventualele modificări. Detalii aici
Aglomerație și la Școala Nr. 280 din Rahova
Situații similare se regăsesc și în alte școli din Capitală. La Școala Gimnazială nr. 280 din Rahova, cei peste 1.600 de elevi vor începe luni, 8 septembrie, cursurile în două schimburi, însă cu un program „decalat”, a declarat pentru Edupedu.ro directoarea Violeta Filip. Decizia a venit după ce părinți au semnalat că și anul acesta școala ar fi urmat să funcționeze în trei schimburi, lucru devenit ilegal din anul școlar 2025-2026.
Inspectorul școlar general al Municipiului București, Florian Lixandru, a precizat că elevii nu vor învăța în trei schimburi, iar soluția convenită cu Inspectoratul este ca orele să fie împărțite pe intervale orare diferite, timp de cel puțin trei luni. „Primăria sectorului 5 a promis că vom mai avea 5 săli la sediul din Electromagnetica, dar mai durează în jur de 3 luni”, a explicat directoarea școlii.
- Părinții însă critică soluția găsită, susținând că aceasta „nu schimbă în fapt cu nimic” orarul elevilor, în condițiile în care unele clase vor începe dimineața devreme, iar altele vor termina cursurile seara, în jurul orei 20. În lipsa spațiilor, elevii de clasa a VIII-a ar fi urmat să învețe după-amiaza până târziu, situație semnalată de ani de zile de familii.
Directoarea recunoaște că școala funcționează de mult timp la capacitate maximă, cu 65 de colective și doar 29 de săli, și spune că a făcut numeroase demersuri către autoritățile locale. „Am ținut legătura în permanență pe tema aceasta și cu Inspectoratul Sectorului 5 și cu Primăria. Dar toate discuțiile se împiedică în lipsa fondurilor”, a declarat aceasta.
Ministrul Educației, Daniel David, a avertizat în martie 2025 că, din anul școlar 2025-2026, nu mai este legal ca elevii să învețe în trei schimburi. „Sunt o problemă majoră, care afectează calitatea actului educațional”, a spus acesta, reamintind că inspectoratele și autoritățile locale sunt responsabile pentru a asigura spații suficiente, fie prin extinderi și construcții noi, fie prin soluții provizorii.
