DESCARCĂ Proiectele de legi ale învățământului, așa cum au fost prezentate în Guvern, au fost publicate de Ministerul Educației

Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos

Proiectele de legi ale educației au fost publicate de Ministerul Educației, în forma prezentată azi în Guvern. Documentele conțin modificări, potrivit declarațiilor ministrei Ligia Deca, după ce la minister ar fi primit 470 de propuneri de amendamente în cele 10 zile în care proiectele au fost publicate pe site-ul edu.ro.

„Ministerul Educației publică proiectele de legi ale educației „România Educată” (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior), în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023. Proiectele intră, astfel, într-o nouă etapă, și anume procesul de avizare interministerială”, anunță instituția.

Proiectele pot fi descărcate de aici:

Modificările făcute, față de varianta inițială, prezentate de Ligia Deca:

Reporter: Ce anume ați schimbat în proiectul înaintat, astăzi, guvernului față de varianta prezentată public în urmă cu 10 zile?

Ligia Deca: O să enumăr câteva elemente. În primul rând, am primit în jur de 470 de emailuri în perioada anunțată, deci până pe 7 martie. În ceea ce privește Legea învățământului preuniversitar, au fost aduse niște clarificări legislative ca urmare a observațiilor primite cu privire la: organizarea învățământului special, de exemplu, am clarificat care sunt dimensiunile formațiunilor, s-au făcut niște corelări vizavi de momentul în care se poate merge pe desegregare, adică numai în momentul în care există resursele necesare de sprijin în fiecare școală.

De asemenea, au fost aduse clarificări cu privire la procesul de încadrare al copiilor în diferite forme de sprijin pentru învățământul special. Am clarificat faptul că liceele tehnologice vor fi exceptate de la asumarea aceea cu două treimi a numărului de clase, asumarea filierei, acestea putând îngloba multiple filiere, tocmai având la bază observațiile primite că multe astfel de licee sunt situate în zone care nu au alternative de alte licee. Și atunci este bine să păstrăm această opțiune pentru familii și pentru tineri. De asemenea, am completat prevederile privind învățământul preuniversitar de profil agricol prin extinderea posibilității ca Ministerul Agriculturii să finanțeze specializări noi sau programe de perfecționare pentru cadrele didactice. Am actualizat niște prevederi vizavi de guvernanța învățământului preuniversitar și o serie de clarificări, ca urmare a discuțiilor cu partenerii sociali, vizavi de statutul personalului didactic.

În ceea ce privește Legea învățământului superior, tot așa, câteva elemente. Am clarificat niște elemente în zona de finanțare, cum se realizează construcția bugetară. Am clarificat o serie de articole care vizează învățământul centrat pe student. De asemenea, am introdus o serie de măsuri pentru creșterea transparenței instituționale, inclusiv publicarea tuturor CV-urilor cadrelor didactice titulare sau asociate, în așa fel încât să existe o mai bună transparență vizavi de calitatea fiecărei universități și diversitatea programelor oferite. S-au făcut și clarificări tehnice vizavi de zona de etică universitară. Şi alte adăugiri au mai vizat: formarea profesională a adulților, zona de învățământ sportiv și păstrarea specializării pedagogice pentru învățământul primar și preșcolar”.

Exit mobile version