Rectorul Universității din București, sociologul Marian Preda, a comentat pe Facebook situația politică generată de desemnarea unui nou prim-ministru, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru formarea Guvernului.
Într-o postare publicată duminică, Marian Preda a comparat dificultatea găsirii unui premier cu procesul de numire a unui antrenor la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali.
„Găsirea unui premier al României este la fel de dificilă ca fiecare rundă de numire a unui nou antrenor la FCSB. Asta pentru că amândoi, și PM și antrenorul, trebuie să fie obedienți față de «patron», să își asume răspunderea public, dar să accepte că patronul ia deciziile și le face echipa”, a scris rectorul Universității din București.
Acesta consideră că există o problemă de fond atunci când responsabilitatea publică și autoritatea reală nu se află în aceeași zonă de decizie.
„Aici avem o contradicție între autoritate și responsabilitate care ar trebui să meargă împreună, nu separat. Asta îi face pe potențialii antrenori sau premieri cu adevărat competenți să nu accepte contradicția și compromisul generat de ea”, afirmă Marian Preda.
Rectorul ridică și întrebarea privind adevăratul centru de putere din spatele viitorului Executiv.
„Cât despre «patroni», la FCSB acționarul care face echipa este clar. Singura întrebare este cine este «patronul» potențialului premier? Președintele, PSD, cei doi împreună, sau altcineva?”, se întreabă acesta.
Declarația vine în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat duminică desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după retragerea lui Eugen Tomac. Șeful statului a argumentat alegerea prin experiența administrativă a lui Veștea, pe care l-a descris drept „o persoană categoric prooccidentală”, cu experiență în administrația locală, în gestionarea bugetelor și în atragerea fondurilor europene.
La rândul său, Adrian Veștea a declarat că își dorește „un guvern politic care să-și asume reforme reale și care să mențină România pe direcția pro-occidentală”, anunțând că va începe negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare.
Marian Preda este profesor universitar de sociologie și rector al Universității din București din anul 2023. În ultimii ani, acesta a intervenit frecvent în dezbaterile publice privind educația, reforma universitară și funcționarea instituțiilor statului.
