Era foarte dificil să găsești un moment mai nepotrivit în educația românească pentru o idee atât de proastă precum introducerea uniformelor școlare obligatorii.
Mai precis, suntem la câteva zile după publicarea rezultatelor testelor PISA, care ne-au arătat încă o dată că trendul performanței școlare românești este în continuă scădere, în ciuda investițiilor masive financiare în infrastructură școlară, PSD-ul a venit imediat cu așa-zisa „soluție” la problema generalizată. Nici mai mult, nici mai puțin decât obligativitatea purtării uniformelor.
Chiar ei spun că își dau seama că nu vor rezolva toate problemele, dar pun accentul pe unul dintre argumentele pictate pe gardul intenției, în care se spune că odată cu purtarea uniformelor va scădea numărul de violențe, va scădea discriminarea din clasă, vor scădea numărul de incidente și evident poate performanța românească se va reîntoarce la „culmile” de altădată. Această inițiativă fiind, în mod evident, aplaudată de o mare parte dintre nostalgicii comunismului.
Doar că, luată la bani mărunți, această inițiativă este un dezastru. Se vede, încă o dată, nu doar că foarte mulți ani la rând PSD-ului nu i-a păsat deloc de educație, dar se mai vede și că nu există nicio limită din perspectiva populismului atunci când își propun să facă politică. Chiar de la prezidiul Senatului, un reprezentant al PSD-ului spunea, citez: „trebuie să ne luptăm cu neomarxismul la clasă” și „uniforma obligatorie e cea mai bună soluție”.
În cazul acesta, domnule reprezentant al PSD, când ați avut aproape 16 ani conducerea Ministerului Educației, cum de ați lăsat neomarxismul să zburde prin curțile școlii? Asta dacă prin neomarxism înțelegeți libertatea de a avea uniformă școlară în funcție de decizia consiliului de administrație și nu o uniformă impusă la modul general, din Palatul Parlamentului. Doamna Ecaterina Andronescu, care a fost de vreo trei ori ministru al Educației, era neomarxistă? De asta lăsa lucrurile să se întâmple fără uniformă obligatorie? Ia mai căutați-vă prin caiețel argumentele și hotărâți-vă când vreți să fiți onești și când vreți să fiți populiști.
Revenind la subiectul central, dincolo de populismul argumentelor prezentate, avem o problemă pe multe paliere pe care, pe măsură ce timpul trece, o putem devoala mai deschis. Așa că haideți să luăm în analiză marele tun cu uniforme școlare din spatele acestei legi. Pe scurt, legea propune o schemă de subvenții și gratuități pentru părinții care se încadrează la categoria familii vulnerabile financiar. Asta înseamnă că, în funcție de venitul pe membru de familie, anumite familii vor putea beneficia de uniformă gratuită, iar altele de o uniformă subvenționată 50%. Dar ce să vezi? Legea asta nu are nicăieri scris nimic legat de impactul financiar. Nu are nici măcar un singur calcul legat de câți beneficiari ar fi eligibili în fiecare situație și despre ce valoare a uniformei vorbim. Drept urmare, a fost nevoie ca cei care nu sunt obișnuiți să scoată legi din pix, ci să facă calcule înainte de a decide, inclusiv eu, să facem simulări pe diferite cifre și să ne întrebăm, având în față date de la INS sau de la Ministerul Educației, câți elevi beneficiari s-ar încadra aici. Nu vreau să complic foarte mult calculele, dar pe scurt, în funcție de valoarea unei uniforme pe elev, discutăm de sume de aproximativ 1 miliard de lei anual. E vorba despre 1 miliard de lei din buzunarul statului. Evident, bani pe care nu-i avem, din care ar trebui să fie cumpărate aceste uniforme gratuite.
Iar acum intervin scăpările din textul legislativ care vor face această lege să îngenuncheze părinții din punct de vedere financiar.
Să presupunem că există o comunitate în care școala este atât de săracă încât toți copiii se încadrează la uniforme gratuite. Să dăm un exemplu: județul Buzău, în care o comună are toți copiii încadrați la uniforme gratuite. Pe schema legii PSD, câtă vreme nu există niciun fel de maxim la acest cost al uniformei, s-ar putea să te trezești că domnul Marcel Ciolacu, președinte Consiliul Județean, hotărăște că în școala X ar trebui să fie cumpărate toate uniformele, gratuite evident, deci cumpărate din banii statului, de la furnizorul Z, ca să nu dăm nume și să nu dăm idei. Banii românilor, inclusiv al părinților care vor trebui să contribuie din taxele lor, se vor duce către acel furnizor să cumpere uniforme gratuite pentru copil. La ce valoare? Nimeni nu precizează. Dacă acel furnizor o să spună că uniformele necesare pentru copii pe an vor costa 2.000 de lei, atât va plăti Consiliul Județean pentru fiecare elev din școala respectivă. Încă o dată, nu există nicio normă, aș mai adăuga nicio noimă, în modul în care este scrisă această lege. Asta înseamnă, încă o dată, că atunci când acești bani „gratuiți” vor veni din partea statului și vor fi injectați în industria de uniforme din țară, ce să vezi, se va întâmpla un singur lucru și anume: creșterea prețului uniformelor prin furnizori dedicați.
Dar nu-i vorba numai despre sifonarea banului public din taxe și impozite, lucru cu care PSD-ul știe foarte bine cum să o facă de mult prea mult timp. E vorba și despre uniformele plătite de părinții care nu se încadrează la schema de subvenție sau de gratuitate. Dacă vreți să faceți un calcul și să înțelegeți cine nu se încadrează, răspunsul este simplu, dar din nou trebuie calculat cu abilitate din puținele date puse la dispoziție de inițiatorii PSD. Mai pe scurt, o familie cu doi copii în care ambii părinți câștigă fiecare peste 3.000 de lei, se încadrează direct la prețul întreg al uniformei. Aici, cu siguranță, vor fi marea majoritatea părinților din România. Acești mulți părinți ne atrag atenția deja că în multe școli există această formula de abuz: unitatea școlară a hotărât să existe o uniformă școlară, apoi a hotărât să existe un furnizor unic și apoi acel furnizor unic trebuie demonstrat în școală, pe bază de chitanță și factură, ca să arăți că uniforma n-a fost cumpărată din altă parte.
Nu vreau să fac paralele cu altfel de modele, dar ideea creării unor monopoluri pentru achiziția de uniforme la nivel de unități școlare este exact opusul ideii de a da șanse copilului să fie îmbrăcat în uniformă indiferent de la ce furnizor și-ar achiziționat-o. Poate că, un părinte cu finanțe mai reduse ar dori să ia un alt material sau să ia de unde se încadrează la buget. Poate că, un alt părinte și-ar dori un material mai bun pentru că își permite financiar. Toate aceste posibilități ar trebui rămână posibile în orice unitate școlară. De ce nu? Poate că unul dintre copii are un părinte croitor, iar acel părinte croitor și-ar dori să-și facă uniformele acasă din materiale achiziționate de la angro. Se mai poate prin acest proiect de lege? PSD a spus că nu se mai poate.
Tocmai de aceea este evident că există un risc uriaș ca acest lucru să nu se mai întâmple și fiecare școală să devină terenul de luptă al unui scandal gigantic cu furnizorii de uniforme. Da, da, asta va fi una dintre consecințele intrării în vigoare a acestei legi. Am citit cu mare atenție luările de poziție ale diferitelor voci din societate. Consiliul Național al Elevilor a îndemnat ca, în semn de protest față de această lege, pe 28 septembrie toți elevii să vină îmbrăcați în negru la școală. O acțiune în semn de doliu față de această decizie, care nu va modifica ceva substanțial în curțile școlilor, în schimb va mai băga niște miliarde de lei în plus într-un aspect care nu face vreo diferență. Am văzut și părinți care povestesc că, inclusiv în situații în care uniforma era deja implementată în școală, nu uniforma în sine a dus la eliminarea discriminărilor și la colaborarea dintre copii, ci educația și mesajele pe care părinții le transmiteau acestor copii până la sala de clasă. Chiar dacă în aceeași școală unii își pot permite branduri de tipul Gucci și Prada, iar alții nu își pot permite sau nu și le doresc în picioarele sau pe umerii copiilor, abordarea părinților și a profesorilor a făcut diferența și a ajutat la reducerea inechităților percepute. Am văzut voci care acum încep să schimbe nuanța poziției. Deși credeau că uniforma, ca principiu, va ajuta la eliminarea discriminărilor, înțeleg acum că, de fapt, detaliul e mai important decât fundalul, și anume ce faci cu elevii respectivi în clasă.
Ultimele gânduri, necesare de menționat, sunt simple. Atunci când te pregătești să mai bagi un miliard de lei într-un sistem cu rezultate proaste, trebuie să te întrebi de o sută de ori ce anume va face cea mai mare diferență. Iar argumentul meu rămâne în continuare unul puternic și solid. Un copil flămând, desculț și fără învățământ remedial, chiar și îmbrăcat în uniforma obligatorie, nu va avea mai multe șanse de acces la învățământ de calitate. Ne place sau nu ne place, asta este realitatea.
Aș mai adăuga faptul că sunt convins că, prin această lege anapoda, foarte mulți copii vor avea posibilitatea sau dreptul de a avea uniformă gratuită, dar școlile nu vor primi finanțarea respectivă, părinții fiind puși în situația de a plăti inițial uniforma, ca apoi să-și recupereze peste trei luni, șase luni sau poate peste un an acei bani de la consilii județene sau consilii locale.
Știți care este ironia sorții? Copiii care au nevoie, care se încadrează la gratuitate sau subvenționare, sunt exact în cadrul primăriilor care nu au banii să treacă strada. Deci a te aștepta ca fix acele primării vor fi cele care vor plăti copiilor eligibili uniformele școlare este o mare prostie.
Și mai închid cu un gând legat de cât de toxic poate uneori să gândească PSD-ul inițiativele. În urma argumentelor ridicate în spațiul public de către mine, PSD s-a hotărât, într-un final, să renunțe la amenzile pe care le pregătise, pe de-o parte, în forma inițială, către școli și apoi, prin amendamentele aduse, către părinți. Vreau doar să explic cum se pregăteau să-i bage pe părinți în cea mai mare demență posibilă. Conform Legii învățământului preuniversitar, un părinte care nu-și trimite copilul la școală are de suportat o amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Dacă legea PSD cu amendamentele PSD ar fi intrat în vigoare, un părinte care își trimitea copilul la școală fără uniformă urma să fie amendat cu o sumă între 5.000 și 10.000 de lei. Doar ca să înțelegeți cât de mare era demența acestui lucru, imaginați-vă că un părinte cu posibilități financiare reduse, se afla în următoarea dilemă: dacă nu-mi duc copilul la școală pentru că n-am uniformă, primesc amendă. Dacă îmi duc copilul la școală, dar fără să am uniformă, primesc amendă.
Cât de malefică poate să fie o astfel de gândire? Imaginați-vă sute de mii sau poate milioane de părinți, striviți între două feluri de a fi amendați de către statul român, în care, da, apropo, învățământul obligatoriu se termină cu clasa a XII-a și conform Constituției, negru pe alb, mai și scrie că este un învățământ gratuit.
Mulțumim, PSD, pentru mizeria din această lege a uniformelor școlare obligatorii.
________________
Despre autor: Ștefan Pălărie este senator, membru USR, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senat.
Nota redacției: Ideile și opiniile exprimate în acest articol nu sunt neapărat și cele ale redacției.